Diana Şoşoacă i-a făcut plângere penală lui George Simion.
Senatoarea Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, i-a făcut plângere penală deputatului George Simion, președintele AUR. Se întâmplă după ce marți seara cei doi au avut un schimb de replici dure în Parlamentul României.
Acum, Diana Șoșoacă îl acuză pe George Simion pe loviri și alte violențe, distrugere, amenințare și șantaj, pentru că liderul AUR i-ar fi lovit telefonul în timp ce ea transmitea un live din Parlament, în timpul dezbaterilor din şedinţa pe buget.
"Astfel că acesta a început să mă înjure într-un mod extrem de jignitor cu expresii cu conotație sexuală, să mă învinuiască de faptul că "fac agitație", ca în final să mă lovească peste mâini, dorind, ca dintr-o mișcare, să îmi producă suferințe fizice și să îmi distrugă telefonul, cu care filmam. Telefonul a zburat efectiv pe jos, a ieșit inclusiv din husa sa în care stătea fixat, astfel că lovitura a fost extrem de violentă, m-a făcut "scroafă", și-a chemat colegii să facă scut în jurul său ca să mă înlăture să nu îi mai adresez întrebări.
Consider că acțiunea sa de a mă lovi violent peste mâini constituie infracțiunea de loviri sau alte violențe, înscriindu-se pe tipicitatea faptei prevăzute de legea penală, fiind săvârșită cu intenție directă, nejustificată și imputabilă așa-zisului "deputat". Urmarea directă a lovirii a fost deteriorarea telefonului mobil, cu care am înregistrat fapta penală.
Cea mai gravă acțiune săvârșită de către pseudo deputatul, George Simion, este șantajarea subsemnatei, faptă pe care a văzut-o o întreagă țară. Acesta a declarat în fața tuturor colegilor: "te agresez sexual, scroafo"!
Aceste cuvinte au fost pronunțate în timp ce subsemnata filmam ședința, cum, de altfel, filmau toți colegii. Menționez că aceste cuvinte constituie declarații misogine, discriminatorii, care nu ar trebui să fie auzite într-o societate decentă, în special, într-un spațiu public.
Consider că aceste cuvinte se înglobează în infracțiunea de șantaj, întrucât amenințarea lui a fost făcută cu scopul ca subsemnata să încetez să-i critic deciziile și să-mi exprim opiniile politice. Menționez că afirmațiile sus-numitului mi-au indus o stare de temere, or, o persoană care mă șantajează deschis, în spațiul public, poate comite crime și mai stridente într-un anturaj privat.
Cunosc faptul că deputatul Simion are cunoștințe care m-ar putea agresa nu doar verbal, lucru care mă motivează și mai mult să mă adresez organelor de ordine publică, mai ales că a mai făcut-o cel puțin o dată, la mitingul din 02 octombrie 2022", a scris Diana Şoşoacă în plângerea depusă la Parchetul General, scrie Antena3.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu