S-a făcut o confuzie în presă spunându-se că mâine, 17 august, se va reuni Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române.
În realitate, se va reuni în sesiunea de vară Sinodul propriu-zis.
Deosebirea dintre cele două organisme este următoarea:
- Sinodul permanent este compus din Patriarh, mitropoliţii în funcţiune ai Bisericii noastre, inclusiv cei cu teritoriul canonic în străinătate, şi încă trei ierarhi.
- Numai Sinodul propriu-zis al Bisericii se poate ocupa de cazul episcopului de Huşi, urmărit cu multă atenţie, aşa cum glăsuieşte şi paragraful (P) din statut: ”Sinodul hotărăşte cu o majoritate de voturi de două treimi din totalul membrilor săi trimiterea în judecata canonică a acelora dintre membrii săi care sunt învinuiţi de abateri de la învăţătura sau disciplina Bisericii”.
Paradoxul situaţiei constă în faptul că, la ora actuală, Sinodul Bisericii noastre nu are un consistoriu arhieresc, adică un tribunal bisericesc care să se ocupe de abaterile ierarhilor. Mâine, 17 august, va trebui constituit mai întâi acest consistoriu, iar judecarea episcopului de Huşi va avea loc poimâine, 18 august, în a doua zi a sesiunii Sinodului. Nu este exclus ca problema episcopului homosexual să fie rezolvată printr-un act de pocăinţă şi de retragere a acestuia din Sobor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu