Desfășurare de forțe la Neversea. Zeci de medici şi asistenţi medicali de la SCJU, dar şi voluntari vor asigura asistența medicală

Andrei Itu / 03 iul 2019 / 17:20 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Zeci de cadre medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Constanţa vor asigura asistenţa medicală la festivalul Neversea, eveniment care se desfăşoară în perioada 4 - 7 iulie, pe Plaja Modern, au informat miercuri reprezentanţi ai unităţii spitaliceşti. 

Echipa este formată din medici specialişti şi rezidenţi ai UPU şi SCJU, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari - studenţi de la Facultatea de Medicină, a menţionat purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.

'Astfel, în primele 24 de ore ale evenimentului muzical, la faţa locului vor acţiona în total 15 medici specialişti şi rezidenţi, 12 asistenţi medicali şi 16 voluntari. În cea de-a doua zi, vineri, 05.07. 2019, urgenţele vor fi asigurate de 15 medici (specialişti şi rezidenţi), 13 asistenţi şi 21 voluntari, împărţiţi în tură de zi şi de noapte. De sâmbătă dimineaţă până duminică dimineaţă sunt mobilizaţi 15 medici (specialişti şi rezidenţi), 10 asistenţi medicali şi 20 voluntari. Ultimele 24 de ore vor fi asigurate de 13 medici, 11 asistenţi şi 19 voluntari, împărţiţi în tură de zi şi de noapte', reiese dintr-un comunicat de presă al SCJU 'Sf. Apostol Andrei'.

În cele patru zile ale festivalului, la faţa locului vor fi amenajate trei corturi de prim ajutor şi două posturi medicale avansate, astfel încât persoanele care necesită îngrijiri medicale să le primească rapid şi fără să necesite deplasare la SCJU. 'Dotarea corturilor şi a posturilor medicale va permite tratarea cazurilor uşoare şi medii, iar dacă situaţia o va impune, pacienţii vor fi transportaţi cu ambulanţa la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Constanţa', potrivit sursei citate.

Activitatea medicală desfăşurată în cadrul festivalului Neversea nu va afecta în niciun fel activitatea din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe, iar gărzile vor fi asigurate de acelaşi număr de medici, ca de obicei, se mai spune în comunicatul SCJU Constanţa. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26