”Darul de nuntă”, oferit polițiștilor. Încă o petrecere oprită de autorități

O altă nuntă a fost oprită astăzi de polițiști și jandarmi la Constanța. Organizatorii evenimentului au fost amendați. 

Astăzi, în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Constanța era în desfășurare o petrecere privată, fără a se respecta măsurile de distanțare, prevăzute pe perioada stării de alertă.

Polițiștii și jandarmii au intervenit 

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secțiilor 2 și 4 Poliției și jandarmi ai I.J.J Constanța. Astfel, au fost identificați doi bărbați - organizatorii petrecerii cu prilejul cununiei religioase a unei tinere de 19 ani, nepoata acestora.

Polițiștii le-au pus în  vedere organizatorilor evenimentului să părăsească zona, întrucât se încalcă măsurile se distanțare impuse pe perioada stării de alertă, fapt pentru care aceștia s-au conformat și au intrat în locuință, iar membrii formației muzicale au părăsit de asemenea zona.

Ce amendă au primit

”Prin urmare, organizatorii evenimentului au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 1500 de lei, pentru neluarea măsurilor prevazute de Legea 55/2020 privind respectarea distanțării fizice între participanți, iar membrii formației au fost sancționați, conform Legii 61/1991, cu amendă în valoare totală de 600 de lei, pentru tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel