Cutremur pe piaţa aurului. Posibilă legătură între George Soros şi Roşia Montană

george-soros
george-soros

Trei mari ipoteze despre legătura dintre George Soros şi Roşia Montană Gold Corporation au circulat până acum pe piaţa scenariilor. Cea mai vehiculată, dar şi cea mai greu de crezut,  susţinea că miliardarul se opune proiectului, iar fundaţia pe care o susţine finanţează ong-uri anti-minerit în Apuseni, din considerente personale.

george sorosLegătura sentimentală cu ţara de origine, Ungaria, ar explica opoziţia la un proiect ce îi poate ameninţa pe unguri, atât din punct de vedere ecologic, în caz de accident, cât şi economic, o mare investiţie urmând să se desfăşoare în România.

Un alt scenariu lua în calcul posibile interese de afaceri ale miliardarului, care controlează mari companii bursiere. Astfel, presiunea exercitată de fundaţiile pe care le finanţează ar fi urmărit să uşureze preluarea unor acţiuni la firmele implicate, după care ar fi urmat  o retragere a opoziţiei la exploatarea cu cianuri, astfel încât proiectul să demareze, iar acţiunile companiilor implicate să urce spectaculos. Legăturile cu politicienii unguri ale lui George Soros, bine cunoscute de altfel,  ar fi fost utilizate pentru a determina UDMR să blocheze sau să susţină proiectul.

A treia ipoteză se bazează pe aceleaşi elemente de colaborare între unguri şi Soros, dar identifică alt obiectiv: blocarea sau reluarea activităţilor la Roşia Montană în funcţie de interesele marilor jucători bursieri pe piaţa aurului.

Până acum, totul a rămas la stadiul de speculaţie. Ieri, agenţia Mediafax a anunţat că miliardarul George Soros are cele mai mari plasamente în rezerve de aur, al cărui preţ a crescut cu 24 la sută în acest an şi cu 87 la sută din 2007. La fel,  mari investitori ca John Paulson şi Paul Touradji, prin intemediul fondurilor lor de investiţii, şi-au plasat averile în aur , potrivit datelor Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare.

Un raport al Goldman Sachs, scrie Mediafax, estimează că plasamentele în metalele preţioase vor aduce anul viitor cele mai mari profituri. Achiziţiile de aur arată că investitorii cumpără active tangibile în condiţiile în care guvernele şi băncile centrale, în frunte cu Rezerva Federală a SUA, introduc pe piaţa financiară lichidităţi de peste 2.000 de miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel