Cum a descoperit-o Băsescu pe Kovesi. Detalii despre care nu s-a mai vorbit

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, dezvăluie în premieră cum a cuoscut-o pe Laura Codruța Kovesi și ce l-a determinat să o numească în funcția de Șefa DNA. 

Pentru fostul președinte al României, Traian Băsescu, Laura Codruța Kovesi a fost soluția DNA. Băsescu a numit-o în funcția de șefă a DNA datorită mandatului onorabil la Parchetul General.

Kovesi mi s-a părut mie în 2013 o soluție la DNA și am să spun și de ce. Unul ca mine nu are de unde să cunoască procurori și judecători. N-am trăit în același mediu. Și am zis: și-a făcut mandatul onorabil la Parchetul General, vino încoace, du-te la DNA. A avut un mandat onorabil la Parchetul General și chiar dacă am certat-o pentru dosarul Revoluției pentru că era șefă și trebuia să și-o ia, în realitate, generalii din secția militară a Parchetului General au blocat dosarul, nicidecum procurorul general. Îi dădusem responsabilitatea de procuror general și apoi vin și te întreb de ce nu merge dosarul, dacă ți-au propus închiderea dosarului de ce nu ai venit să îmi spui și să îmi ceri revocarea șefului secției Parchetului Militar., a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii România 9.

Cum a descoperit-o Traian Băsescu pe Kovesi

Te-am adus de la Sibiu, te-am găsit în fundul patriei și te-am făcut procuror general.(...) Am cerut procurorului general să îmi dea lista și CV-urile tuturor procurorilor șefi de DIICOT-uri și de DNA-uri din țară la secțiile teritoriale pentru că nu voiam să iau din Parchetul General un procuror, deși aveam recomandări. Am zis că sunt din București, se știu între ei și poate erau îmbârligați în tot felul de chestiuni. 

Mi-au venit CV-urile și lista cu dosarele. Am văzut că a jucat și în echipa națională de basket și era și femeie. Când am văzut CV-ul, zic, a jucat basket, deci e înaltă, e impunătoare. Avea vreo trei dosare soluționate bine, obținuse condamnări, referințe bune din mediul juridic, nu o cunoștea mai bine. Era cea mai tânără din șefii de parchete din teritoriu, era femeie și am zis să o cheme de la Sibiu că vreau să o văd mâine. Am văzut-o, era politicoasă, nu era o tută, era totul sportiv și am spus că asta e., a dezvăluit fostul președinte al României, Traian Băsescu. 

Băsescu, dezamăgit de Șefa DNA

Kovesi m-a dezamăgit cu spectacolul din 2015 și 2016 cu oameni purtați cu cătușe prin fața DNA-ului. A fost dizgrațios. M-am gândit că se va schimba când l-a arestat pe frate-miu fără să se întrebe dacă filmul acela este real, dacă denunțul e real, dacă e vorba de bani pe care îi lua sau bani care îi fusese aduși de Căpățână. Nu am să înțeleg niciodată. În 2011, fratele meu a făcut scris la Parchetul General, iar eu am atenționat SRI-ul că o familie exercită șantaj asupra ei. Puteau să mă pregătească, să îmi spună că îl vor aresta., a adăugat Băsescu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel