EXCLUSIV  Comisia von der Leyen se apropie de finalul mandatului. Veche democrație europeană, probleme mai serioase decât cele reproșate României / video

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Senatorul Titus Corlățean a fost invitat în platoul DCNews TV unde a vorbit despre Comisia Europeană. 

Senatorul PSD Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a oferit, în cadrul Interviurilor DC News și DC News TV, o evaluare a activității Comisiei von der Leyen. 

„Cum evaluați Comisia von der Leyen care se apropie de finalul mandatului? Văd că a eșuat peste tot.”, a spus Val Vâlcu.

„În cazul PNRR, să nu uităm de unde am plecat și  totuși unde am ajuns. Nu Comisia a fost de vină pentru negocierea proastă pe anumite capitole ale PNRR-ului, ci Guvernul României, de la acel moment, și cei care s-au ocupat de negociere. USR-ul a avut ministru pe scaun care a negociat inclusiv acea enormitate cu 9,2% din PIB plafonul care nu poate fi depășit pentru pensiile alocate în România, ceea ce până în 2070 însemna că nicio pensie nu mai creștea în România. Asta era o explozie socială garantată.

Era angajamentul statelor membre UE, votat și în Parlamentul European, echivalentul unui angajament internațional, echivalentul unui tratat internațional. Negocierea a fost proastă, nu a fost vina Comisiei Europene. Ea a negociat cu cel care vorbea de la București și cu toate acestea Comisia, pentru că nu e simplu să redeschizi acest mecanism că vin și alții că vor și ei, prin negocierea actualului Guvern s-a obținut eliminarea acelui plafon și niște lucruri care avantajează România. Asta e partea pozitivă: deschiderea.", a spus Titus Corlățean. 

4. Foto: Ager... (ursula_66012600.jpg)

„Dublul standard aplicat României este o raritate"

„Comisia a fost mereu susținătoare pentru România pe obiectivul Schengen. În cazul regulilor europene, asta e problema. La modul obiectiv, am înregistrat momente de dublu standard și dublul standard aplicat României este o raritate. Noi am avut MCV-ul permanentizat că, la un moment dat, era așa ca un țărm spre care înotai și care, în loc să fie atins, se tot îndepărta pentru că apăreau mereu noi condiționalități, se adăugau alte chestiuni și nu mai reușeai să le îndeplinești.

Slavă domnului că am reușit într-un final să stabilizam lucrurile, dar a fost un dublu standard.", a spus Titus Corlățean. 

4. -imagine fara descriere- (titus-corlatean2_97698900.jpg)

Veche democrație europeană, probleme mai serioase decât cele reproșate României

„Nu vă spun încă pe ce țară, s-ar putea să aveți o surpriză foarte plăcută. Sunt raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Comisiei de monitorizare a statelor membre asupra unui stat faimos european, veche democrație și extrem de simpatică pentru România, „simpatic” pe anumite componente. Mi-am făcut raportul. Nu pot să-l prezint încă pentru că sunt niște schimbări politice și trebuie să discutăm cu noii guvernanți de acolo, dar vă dau informația de pe acum și  ne vom uita la momentul când fac public raportul, va fi supus dezbaterii și aprobării Adunării parlamentare la Strasbourg.

Veți constata niște chestiuni sistemice, niște probleme la nivelul judiciarului, legislației, instituțiilor, crimă organizată, foarte surprinzătoare, lucruri care sunt mai serioase, unele dintre ele, decât cele pe care unii le-au reproșat României.

Atunci, ideea asta de dublu standard, în care noi am fost ținuți într-un mecanism care a avut sens la început, acest MCV, după care am fost permanentizați în monitorizarea respectivă, în timp ce alții au fost bine mersi pe piață și cu spălări de bani prin niște bănci și cu niște chestiuni de drepturi și libertăți fundamentale nediscriminare, cu musulmanii, cu evreii, cu creștinii, cu cei de culoare. Multe chestiuni în regulă acceptate în statul unor state membre și puse altele pe roată cu privire la noi.

Treburile astea au generat pretexte pentru niște forțe antieuropene care au folosit aceste chestiuni ca să-și pună sacii în căruță și am văzut la alegeri cum au crescut.", a spus Titus Corlățean la DC News. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel