Cluj: Polițiști, prinși la furat

Polițiști - imagine simbol
Polițiști - imagine simbol

Un număr de 25 de persoane, printre care şi doi poliţişti, au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu furtul de combustibil din vagoane cisternă, fapte prin care au creat un prejudiciu de peste 82.000 de lei, se arată într-o informare remisă joi de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). 

Potrivit sursei citate, ca urmare a finalizării activităţilor de urmărire penală realizate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Cluj, la data de 22.08.2017, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 25 de persoane, având calitatea de inculpaţi, printre acestea aflându-se şi un fost poliţist în cadrul Serviciului Poliţie Transporturi Cluj - la data comiterii faptelor având funcţia de şef al unui Post de Poliţie din judeţul Cluj şi un poliţist din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud care, la data comiterii faptelor, era elev în cadrul unei Şcoli de agenţi de poliţie, pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (în modalitatea aderării şi sprijinirii), luare de mită în formă continuată, furt calificat, complicitate la furt calificat, tăinuire şi dare de mită. 

În urma activităţilor infracţionale pe care inculpaţii le-au desfăşurat, prejudiciul material total a fost estimat la suma de 82.583,79 lei. 

"În fapt, inculpaţii, profitând de cunoştinţele din domeniul manipulării mijloacelor rulante pe calea ferată, de accesul la informaţii privind traseul şi orarul tranzitării unei anumite staţii de trenurile încărcate cu produse petroliere finite, au constituit, în perioada 18 martie - 28 iulie 2012, un grup infracţional organizat care avea ca scop săvârşirea infracţiunii de furt calificat, respectiv sustragerea de cantităţi de benzină şi motorină din vagoanele-cisternă din componenţa trenurilor care staţionau în staţia respectivă. Aceştia au beneficiat de protecţia acordată de şeful de post, în schimbul furnizării unor produse petroliere", se mai arată în comunicat. 

Cazul a fost instrumentat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, cu sprijinul mai multor servicii judeţene limitrofe, care au fost delegaţi de procuror să efectueze acte de procedură penală, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel