Catalonia. Puigdemont, decizie privind revenirea în Spania. Risc major

Carles Puigdemont și-ar asuma riscul de a se întoarce în Spania, cu toate că ar putea fi arestat, el condiționându-și decizia.

Liderul fostului executiv regional catalan, Carles Puigdemont, fugit în Belgia împreună cu patru dintre miniștrii săi pentru a nu ajunge pe mâna justiției spaniole după ce Catalonia și-a autoproclamat independența, a declarat la Bruxelles că ar fi dispus 'să-și asume riscul' de a reveni în Spania dacă după alegerile regionale anticipate din 21 decembrie va redeveni premier al Cataloniei, informează agenția EFE, potrivit Agerpres.

Vorbind cu presa prin videoconferință, Puigdemont și-a manifestat speranța că, dacă va fi reînvestit șef al executivului regional, 'vor conta mai mult voturile decât cătușele'. El este cap de listă al platformei 'Junts per Catalunya' ('Împreună pentru Catalonia'), pe care se mai regăsesc și unii dintre foștii săi miniștri din executivul destituit de premierul spaniol Mariano Rajoy în urma punerii Cataloniei sub tutelă.

El are însă un concurent pentru postul de șef ale executivului catalan, acesta fiind însuși fostul său vicepremier Oriol Junqueras, aflat în prezent în arest alături de ceilalți membri ai acelui executiv rămași în Spania (cu excepția unuia care a demisionat înaintea autoproclamării independenței) și care este propus de formațiunea Esquerra Republicana de Catalunya (Stânga Republicană a Cataloniei — ERC).

Puigdemont spune însă că nu are vreo divergență cu acest partid, împreună cu care de altfel a guvernat, și a dat asigurări că 'fără nicio îndoială' se va întoarce în Catalonia dacă la alegerile din 21 decembrie catalanii îi vor oferi din nou postul de șef al executivului regional. El a pus însă la îndoială posibilitatea de a reveni în Spania înaintea alegerilor, având în vedere că, deși mandatul european de arestare emis pe numele său de justiția spaniolă a fost revocat, rămâne valabil mandatul de arestare spaniol.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel