Calul Jandarmeriei ar trebui aplaudat

captură video
captură video

În 3 aprilie, s-au împlinit 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Momentul a fost sărbătorit de Jandarmeria Română, care a gândit și un moment artistic, de la înființarea instituției, cu domnitorul Grigore Alexandru Ghica pe cal. 

”Un moment artistic a fost pus în scenă de actorul Ștefan Velniciuc, care l-a întruchipat pe domnitorul Grigore Alexandru Ghica, cel care a emis opisul domnesc de înființare a Jandarmeriei Române, insuflând jandarmilor îndemnul de a apară valorile instituției. A oferit, în chip simbolic, opisul de organizare a Jandarmeriei Române ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu. (...) Este o incursiune în timp, alături de un personaj inedit. Alături de o transcendență temporală, acesta a călătorit din trecut în prezent, pentru a ne transmite un mesaj crucial. Este un moment în care frontierele timpului se estompează, iar vocea acestui erou din istorie își găsește ecoul în timpul nostru” arată comunicatul de presă. 

Momentul artistic pus în scenă în zi de sărbătoare pentru Jandarmeria Română nu a fost apreciat întocmai de o parte a presei în special. Un cal pe o scenă nu e tocmai un moment inedit, cu atât mai mult cu cât, în acest caz specific, vorbim despre un cal dresat, care a fost dus în instituție alături de îngrijitorul lui, nu a fost urcat cu liftul sau nu a fost supus unui stres în acest sens. Unde mai punem că vorbim despre un cal al Jandarmeriei, respectiv folosit în intervenții, la manifestații ș.a.m.d, unde, într-adevăr ar putea fi stresat din diferite aspecte. Dar și acolo, fiind un cal îngrijit și dresat, care ascultă de îngrijitorul lui, calul nu are reacții pe măsura stresului la care ne-am fi putut gândi, tocmai pentru că a fost format în acest sens în Jandarmeria Română. Nu este vorba de un act brutal, ci de un moment artistic pus în scenă ca atare. Pe principiul mult zgomot pentru nimic, se pare că ne uimește, mai nou - sau ne acrește- un moment artistic, pe care nu avem competențe oricum să-l apreciem în sens cultural, istoric, etc, dar închidem ochii când vedem, cu adevărat, cruzime în fața noastră, pentru că, poate, e mai simplu așa, să criticăm un efort, decât să facem un efort. 

În final, măcar să aplaudăm calul, el a făcut efortul de a fi la înălțimea așteptărilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel