Calendar ortodox, 18 octombrie. Sfântul Luca, pomenit. Rugăciune pentru sănătate

În fiecare an, pe 18 octombrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Luca.

Grec la origine, Sfântul Evanghelist Luca a învăţat meşteşugul vindecării de boli, devenind un medic priceput. Viaţa lui s-a schimbat din momentul în care l-a cunoscut pe Mântuitor, la Ierusalim. Când l-a auzit pe Hristos vorbind şi când a înţeles învăţăturile Sale, şi-a dat seama că menirea lui este să cunoască pe adevăratul Dumnezeu şi să-i înveţe şi pe alţii cum să-L afle. Împreună cu Sfântul Apostol Cleopa, el L-a văzut pe Domnul înviat pe drumul către Emaus (Luca 24). După Pogorârea Sfântului Duh, Luca s-a întors la Antiohia şi l-a ajutat pe Pavel să vestească Evanghelia Domnului.

A trecut la cele veşnice la vârsta de 80 de ani, când nişte păgâni l-au spânzurat de un măslin în cetatea Tebei din Boetia. Se spune că pe locul unde a fost înmormântat a plouat cu apă limpede şi înmiresmată. Mai mult decât atât, această apă îi tămăduia pe cei care sufereau de boli de ochi. Mai târziu, în anul 357, moaştele sale au fost aduse la Constantinopol, în Biserica Sfinţilor Apostoli, apoi, în anul 1177, în Italia.

Rugăciune

Pe 18 octombrie, o rugăciune te ajută să îţi recapeţi puterile, dar şi să fii sănătos alături de familie: „Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Gura ta ştiind-o pahar Dumnezeiesc, al Înţelepciunii Celei Preaînalte, Înţelepte Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osârdie, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit. Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai strălucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Chipul zămislirii celei Negrăi­te şi Dumnezeieşti, ale celei Cu­rate, cu totul lăudate l-ai arătat, Apostole Luca; cum că Duhul cel Preasfânt arătat a venit peste Dânsa şi cuvântul a umbrit-o; căruia cu un glas să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Amin”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel