Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Buletine făcute cu poze de pe pe Whatsapp sau Facebook. Percheziții la Evidența Persoanelor

Buletin - imagine ilustrativă foto Agerpres
Buletin - imagine ilustrativă foto Agerpres

Patru funcţionari publici au fost conduși la audieri în urma unor percheziții. 

Patru funcţionari din cadrul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi ai Primăriei Municipiului Feteşti au fost conduşi, miercuri, la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din Ialomiţa, în urma unor percheziţii, fiind suspecţi că au eliberat buletine fără prezenţa la ghişeu a persoanelor respective, cu poze trimite prin Whatsapp sau Facebook, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza Judeţului Ialomiţa şi au pus în executare cinci mandate de aducere emise pe numele a cinci persoane suspecte în cauză, funcţionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti, respectiv o persoană fără calitate specială, care a acţionat în calitate de intermediar, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual şi acces ilegal la un sistem informatic, scrie Agerpres. 

Au fost ridicate documente de la două instituții 



Cu aceeaşi ocazie, au fost puse în executare două ordonanţe de ridicare a unor documente şi înscrisuri de la două instituţii publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti şi Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti.

Procurorii arată că în perioada iunie - octombrie 2019, cei patru funcţionari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani în lei şi valută ori alte foloase, din partea unor persoane fizice interesate de obţinerea cărţilor de identitate, a căror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reşedinţei, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate.

"În multe astfel de situaţii au existat cazuri când solicitanţii eliberării cărţilor de identitate nu s-au prezentat personal la ghişeul SPCLEP Feteşti, pentru a semna în prezenţa funcţionarului public cererea pentru eliberarea actului de identitate, persoanele interesate aflându-se în străinătate şi nu în Municipiul Feteşti, iar fotografiile ce urmau a fi alocate cărţilor de identitate au fost transmise în format electronic, prin canale de comunicare de tip Whatsapp sau Facebook unor intermediari, care aveau influenţă asupra funcţionarilor şi care acţionau în interesul acestor persoane, în schimbul unui comision, reprezentând preţul traficului de influenţă. Fotografiile astfel transmise erau prelucrate de funcţionarii publici prin intermediul calculatorului destinat obţinerii de fotografii, pentru a crea o aparenţă de legalitate că respectivele fotografii erau efectuate la sediul SPCLEP Feteşti asupra solicitantului cărţii de identitate", precizează sursa citată.

Cum au fost emise cărțile de identitate



DGA precizează că unele cărţi de identitate au fost emise doar în baza unor copii ale documentelor necesare, pentru că solicitanţii aflaţi în străinătate nu le mai deţineau, iar respectivele copii erau extrase chiar din arhiva SPCLEP Feteşti.

"S-au mai identificat situaţii în care au fost stabilite domicilii sau reşedinţe fără ca proprietarul spaţiului locativ să aibă cunoştinţă despre respectiva procedură derulată la SPCLEP Feteşti şi, cu atât mai mult, ca acesta să îşi dea consimţământul scris că este de acord ca solicitantul respectiv să îşi stabilească domiciliu/reşedinţa la adresa proprietăţii sale. Astfel, cu titlu de exemplu, la o adresa situată în Municipiul Feteşti, figurează cu domiciliu un număr de 119 persoane, iar la o altă adresă din aceeaşi localitate, figurează un număr de 32 persoane", a mai precizat DGA.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcţiei Anchete, Serviciul Tehnic, Serviciul Operaţii, Serviciul Operaţiuni Speciale Ialomiţa şi lucrători din cadrul IJJ Ialomiţa.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy