Bendeac, final la Antena 1: A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut

Mihai Bendeac a vorbit despre "Dispariția", ultimul episod din "Băieți de oraș": "A fost poate cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată".

"Dispariția", ultimul episod din sezonul III al serialului "Băieți de oraș", care va fi difuzat duminică, de la ora 22.00, la Antena 1, este unul foarte așteptat de fanii comediei, atât datorită scenariului original și umorului de calitate, dar și pentru că a fost realizat în condiții extreme.

Filmările pentru ultimul episod i-au pus pe actori în situații limită, scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinzând scene filmate în condiții deloc favorabile, în plină iarnă, pe Transfăgărășan. La aproximativ -20 de grade Celsius și cu picioarele adâncite în zăpada ce prin multe locuri atingea și chiar depășea un metru, filmările au fost o adevărată provocare.

Astfel, aventurile protagoniștilor sunt unele ce întrec orice imaginație, iar umorul se va regăsi chiar și în cele mai dificile și bizare situații.

"Pentru "Băieți de oraș" sezonul III a fost efectiv nevoie de o echipă de comando. A fost poate cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată", declară Mihai Bendeac.

Prin ce provocări vor trece personajele și dacă vor reuși să iasă din încurcăturile incredibile în care ajung fără să realizeze, telespectatorii vor vedea duminică, de la ora 22.00, la Antena 1, în cadrul episodului opt al serialului "Băieți de oraș".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel