Mircea Badea a lansat o întrebare-cheie după ce Florin Bădiță a spus că șeful său i-a pus poprire pe salariu, urmând să rețină 33% în fiecare lună pentru că nu și-a achitat amenzile primite în timpul protestelor.
În total, tânărul are de plătit 2100 RON, pentru cinci amenzi "ABUZIVE oferite de jandarmerie, în perioada 2011-2015". Florin Bădiță le-a cerut ajutor oamenilor, pe Facebook, pentru a-și putea plăti datoriile. Mircea Badea a spus că ar da de trei ori suma amenzilor pentru a afla cine este "șeful" lui Florin Bădiță.
[citeste si]
"Mă veți întreba cine dracului este Florin Bădiță. Aveți dreptate să mă întrebați, iar eu am dreptate să vă răspund: este titularul paginii de Facebook Corupția Ucide - oricât de derizoriu ar suna acest lucru. Când ești titular al unei pagini de Facebook, atunci știi că ai reușit în viață. Tare! (...) Aș fi interesat să știu unde lucrează Florin Bădiță și cine este șeful său. Întreb pentru un prieten. Nu cred că este Macovei. (...) Aș da de trei ori amenda lui Bădiță ca să știu cine este angajatorul lui. Întreb pentru un prieten. (...) Sughițăm la 2100 de lei fiind de dreapta?! Capitaliști, vorba aia... ne luptăm cu comuniștii, deși nu există comuniști... Păi ce capital dacă sughițăm la 2100 de lei? Ori suntem tineri de succes, ori ce dracu suntem?", a spus Mircea Badea la emisiunea "În gura presei".
Florin Bădiță a zis că "Jandarmeria Română abuzează de rolul lor și amendează participanți la meeting-uri, proteste, pentru a intimida. (...) Până nu începem să dăm în judecată Jandarmeria Română, și să cerem despăgubire, aceste scenarii, care sunt vechi de 27 de ani, o să se tot repete". Mircea Badea a spus că, dacă se consideră abuzat, să se duce în justiție.
"Măi Bădiță, du-te în justiție și vedem ce zice. Probează! Ce rost are să pupi în fund procurorii? Să tot invoci, repetând în neștire, lozincele alea cretine formate din două cuvinte și să mesteci aceiași trei termeni, unul dintre ei fiind 'justiție', fără să apelezi niciodată la justiție? Dacă te simți abuzat de Jandarmerie, caută-ți dreptatea în justiție. Nu vi se pare bizar ca niște oameni care vorbesc atât de mult despre justiție să nu se fi dus niciodată la dânsa? (...) Eu nu am văzut așa cerșetori. Ne oprim aici cu falitul Bădiță, acest tânăr de succes", a mai zis Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News