Atac asupra unei baze NATO din Afganistan

Un vehicul a explodat la trecerea unui convoi militar, în apropierea principalei baze americane din Afganistan, Bagram, au anunţat luni autorităţile locale; talibanii au revendicat atacul, relatează AFP.

Potrivit guvernatorului districtului Bagram, Abdul Shakoor Quddusi, un atac sinucigaş cu vehicul capcană a vizat un vehicul blindat care transporta forţe străine în apropierea unei porţi a bazei.

"Zona este închisă de forţele străine. Nu avem informaţii despre victime ", a declarat Qudusi pentru AFP.

Contactate de aceeaşi agenţie, forţele americane desfăşurate în Afganistan nu au făcut încă niciun comentariu.

Salim Noori, un purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Parwan, unde se află Bagram, a precizat că explozia a avut loc la ora locală 05.40 (01.10 GMT). Atacul a vizat un convoi de trupe ale coaliţiei", a spus el, ceea ce a confirmat şi un oficial al serviciului de comunicare al guvernatorului provinciei.

Anterior, talibanii anunţaseră pe contul Twitter al purtătorului lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, că un convoi american a fost vizat de o maşină-capcană la poarta numărul 3 a bazei aeriene Bagram. 

Vezi și: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel