România 'poate să ridice pretenţia de a vorbi mai mult despre Sănătate în plan european', în special în momentul în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în 2019, a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
'Din păcate, Uniunea Europeană nu are o competenţă prea mare în domeniul reglementării Sănătăţii. Ceea ce se decide la nivel european se decide prin acordurile între statele membre. Ne-am dori ca într-adevăr Comisia Europeană să joace un rol mai amplu, să ne sprijine mai mult', a spus Negrescu, în deschiderea Aspen Healthcare Forum - eveniment ce cuprinde discuţii legate de provocările majore din domeniul Sănătăţii.
El a afirmat că, în contextul în care România va prelua, peste doi ani, preşedinţia Consiliului UE, ţara noastră poate 'să ridice pretenţia de a vorbi mai mult despre Sănătate în plan european'. 'Este important să conştientizăm că nu există doar soluţii naţionale la problemele de sănătate cu care ne confruntăm. Există soluţii europene, există soluţii globale şi, dacă punem împreună cunoştinţele noastre, cu siguranţă vom găsi cele mai bune soluţii', a punctat ministrul delegat. Negrescu a apreciat că 'o intervenţie mai amplă a Europei în acest domeniu ar însemna şi alocarea de mai multe fonduri către ceea ce înseamnă dezvoltarea medicală şi investiţiile medicale'. Teme ce ar beneficia de soluţii la nivel regional şi care ar putea fi abordate de România sunt, în opinia ministrului delegat, 'exodul medicilor, mobilitatea pacientului, accesul la medicamente şi fluxul medicamentelor'.
Cât de credibilă e România la președinția UE?
Preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a vorbit despre necesitatea ca reforma în Sănătate să se încheie în ţara noastră. 'România va deţine preşedinţia Consiliului UE în 2019. (...) Cât de credibilă va fi România când va vorbi de Sănătate, de Educaţie, de infrastructură, când noi suntem ultimii în toate clasamentele din Uniunea Europeană? Cum putem fi credibili în inima Europei când nu putem depăşi lucruri care sunt de depăşit?', a afirmat Geoană. El a adăugat că forumul, aflat la a şasea ediţie, îşi doreşte să aducă răspunsuri la problemele din Sănătate din perspectivă regională. 'Toată Europa de Sud-Est sau Centrală are aceeaşi problemă şi refuzăm să învăţăm unii de la alţii', consideră Mircea Geoană. Acesta a felicitat Senatul României pentru că a adoptat Legea vaccinării. 'Arată că raţiunea şi înţelepciunea se găsesc în România', a punctat Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu