Cele mai citite

Arnold Schwarzenegger, desemnat „Cel mai atrăgător bunic din lume” la 79 de ani

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
Arnold Schwarzenegger vorbind într-un clip postat pe Instagram
Sursa foto: Captură video Arnold Schwarzenegger, Instagram

Actorul Arnold Schwarzenegger, ajuns la vârsta de 79 de ani, a fost desemnat „Cel mai atrăgător bunic din lume”.

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 79 de ani, a fost desemnat „Cel mai atrăgător bunic din lume” de revista americană Woman’s World.

???? The wait is over! Meet Woman’s World’s first-ever World’s Hottest Grandpa: Arnold Schwarzenegger! At 79, the action legend is embracing his favorite role yet—Opa to his grandchildren. ???? Stay tuned! Our Hot Grandpa issue hits newsstands on 11/20. #womansworld #hotgrandpa https://t.co/A2hM1JNsV3

— Woman's World Magazine (@WomansWorldUS) November 12, 2026

Ce l-a făcut pe Schwarzenegger să fie desemnat „Cel mai atrăgător bunic”

Redactorul-șef al revistei Woman’s World, Liz Vaccariello, a explicat că alegerea actorului a avut la bază atât imaginea sa, cât și relația pe care o are cu familia.

„Un zâmbet fermecător, ochi strălucitori și puțin farmec de vulpoi argintiu nu strică niciodată! Dar, la Woman’s World, știm că adevărata magie merge mult mai departe. Este vorba despre o inimă iubitoare, un simț al umorului dezvoltat, un spirit generos și un mod special de a-i face pe membrii familiei să se simtă apreciați, în siguranță și iubiți”, a declarat ea.

Arnold Schwarzenegger este bunicul a trei copii: Lyla, Eloise și Ford, care îl alintă „opa”, termenul german pentru bunic. Actorul a vorbit despre bucuria pe care i-o aduce timpul petrecut alături de nepoți.

„Râsul... Bucuria este ceea ce contează cu adevărat în viață”, le-a spus acesta reprezentanților revistei.

Arnold Schwarzenegger îl interpretează pe Moș Crăciun în noul film „The Man with the Bag”

Actorul va apărea în filmul de sărbători „The Man with the Bag”, în care îl interpretează pe Moș Crăciun. Producția va avea premiera în decembrie 2026.

Schwarzenegger a vorbit despre noul film în emisiunea „Jimmy Kimmel Live”. În timpul interviului, prezentatorul l-a întrebat dacă primește vreun beneficiu pentru titlul acordat de Woman’s World. Actorul a răspuns în glumă că premiul vine cu „o reducere de 20% la ofertele pentru cei care mănâncă devreme la Denny’s”.

La 79 de ani, Schwarzenegger continuă să lucreze la proiecte cinematografice. Actorul a anunțat că sunt în pregătire continuări ale filmelor „Predator”, „Conan Barbarul” și „Commando”. Despre noua producție din seria „Conan”, pe care a numit-o „King Conan”, a glumit că va prezenta povestea unui rege aflat pe tron de 40 de ani, care a devenit ceva mai comod.

Alți 20 de bunici, incluși în ediția specială a revistei

Ediția Woman’s World care va apărea pe 20 noiembrie îi va prezenta și pe alți 20 de bunici, nominalizați de cititori din Statele Unite și din alte țări. Aceștia au vârste cuprinse între 39 și 93 de ani.

Printre cei selectați se numără Andrew „Andy” Trabanco, în vârstă de 81 de ani, din Florida, veteran al războiului din Vietnam și fost căpitan al Departamentului de Pompieri din New York, care a intervenit la World Trade Center după atacurile din 11 septembrie.

Pe listă se află și Dr. Marcus D. Cosby, pastor din Houston, Gerald Renner, fost sergent de poliție în vârstă de 90 de ani, Nathan Moore, fost profesor și misionar, precum și Stephen James Zajac, în vârstă de 39 de ani, veteran al Marinei americane.

Ediția îi include și pe doi creatori de conținut cunoscuți drept „bunici ai internetului”: Grandad Joe, în vârstă de 93 de ani, din Marea Britanie, care are aproximativ 9 milioane de urmăritori pe TikTok, și Bo Petterson, în vârstă de 67 de ani, din statul Washington, urmărit de aproximativ 5 milioane de persoane.

În 2025, Arnold Schwarzenegger a fost desemnat oficial cel mai bogat actor, deși nu mai jucase într-un film de mai bine de cinci ani. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Vedete
Citește mai multe din Vedete
x close