Armistițiu între medicii de familie și Cseke Atila. Centrele de permanență vor funcționa unde vor autoritățile locale

rodica tanasescu medici familie
rodica tanasescu medici familie
Medicii de familie par dispuși să încheie un armistițiu cu Ministerul Sănătății, după ce ministrul Cseke Atlila a modificat unele prevederi privind medicina de familie. Astfel, s-ar putea debloca situația în cazul centrelelor de permanență, respectiv unele locații în care medicii de familie vor face de gardă, prin rotație, pentru a rezolva urgențele care nu necesită internare.
”Proiectul este categoric mai bun decât varianta inițială, ne-a declarat dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății de Medicină a Familiei. Ministerul respectă, în final,  o bună parte din solicitările noastre. De exemplu, s-a eliminat ideea de obligativitate, așa că aceste centre vor fi înființate doar de către medicii care doresc asta, cu sprijinul autorităților locale care au nevoie de centre și care finanțează cheltuielile. Ne bucură faptul că s-a eliminat ideea de penalizare , așa cum era înțeleasă până acum. Adică erau sancționați medicii în alt contract, respectiv cel cu Casa de Asigurări, lucru la care, după cât se pare, s-a renunțat. Noile norme dau posibilitatea medicilor să facă un Centru cu minim 5-7 membri, după cum este situația locală și mai ales se plătesc o parte din cheltuieli de către comunitațile locale, astfel încât activitatea să nu aducă pierderi medicilor implicați. Ne bucură și că a crescut, e drept, puțin și suma alocată. În mare, este bine”. Medicii de familie așteaptă ca această abordare a ministrului Atila să se facă simțită și în alte domenii de divergență. ”Măcar să urmeze  modificări rezonabile și la celelalte HG-uri sau Ordine, a spus dr. Tănăsescu. Problemele principale sunt în legătură cu informatizarea și cardul de sănătate, unde se cer investiții mari din partea medicilor, iar noi considerăm că acestea ar trebui să fie realizate de promotorul proiectului, adică de stat. Este, de asemenea, vorba despre reconversia profesională și, nu în ultimul rând, despre Contractul Cadru și normele acestuia, care trebuie modificate.
Disponibilitatea noastră la dialog și cooperare cu ministerul arată că nu vrem să ne opunem cu orice preț, vrem doar o legislație rezonabilă și aplicabilă”.
Inițial, medicii de familie au respins propunerile, dar precizările minsitrului par să fi convins asociațiile profesionale. Contractul Cadru a rămas în dezbatere până în luna iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel