Armata ucraineană a anunţat că forţele sale au respins o nouă ofensivă a trupelor ruse asupra oraşului Mariupol, care de mai multe zile este asediat, transmite DPA.
Aproximativ 150 de atacatori ruşi au fost ucişi şi două tancuri şi alte câteva vehicule blindate au fost distruse, a precizat Statul Major al forţelor armate ucrainene, potrivit Agerpres. Batalionul ultranaţionalist Azov, din cadrul armatei ucrainene, a postat pe canalul Telegram imagini cu vehicule militare ruse distruse.
Oraşul Mariupol, port la Marea Azov, este încercuit de unităţi ale armatei ruse şi ale separatiştilor proruşi. Majoritatea încercărilor de evacuare a civililor din acest oraş strategic - unde infrastructura a fost avariată grav - au înregistrat mici progrese. De la începutul invaziei militare ruse pe 24 februarie, peste 13.500 de soldaţi ruşi au fost ucişi, potrivit informaţiilor furnizate de Kiev, care nu au putut fi verificate din surse independente. Oficiali americani declarau, la audierile din Congresul SUA, de săptămâna trecută, că rușii au înregistrat pierderi de cel puțin 4000 de militari.
De asemenea, forţele ucrainene au distrus peste 400 de tancuri şi aproximativ 1.300 alte vehicule blindate, precum şi 81 de avioane şi 95 de elicoptere militare ruse.
Pe de altă parte, circa 300 de civili din Mariupol au reuşit să ajungă în oraşul Zaporojie, la bordul al aproximativ 160 de automobile. Cel puţin 200.000 de persoane trebuie evacuate urgent din Mariupol, conform estimărilor autorităţilor ucrainene. Rusia dezminte că acţiunile sale au drept ţinte civili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu