Andreea Creţulescu, ceartă cu Virgil Guran (PNL) din cauza gunoaielor din Sectorul 1. "Vă imaginaţi ce aţi făcut din Capitală?" / "Ştiu că v-aţi dori să se rupă guvernarea"

Captură video România TV
Captură video România TV

Virgil Guran (PNL) a avut un schimb aprins de replici cu Andreea Creţulescu, jurnalist România TV, pe tema gunoaielor din Sectorul 1 şi a susţinerii pe care PNL a acordat-o lui Clotilde Armand în campania electorală. 

Totul după ce România TV a arătat mai multe imagini cu o vulpe care mănâncă din gunoaie în Sectorul 1. 

Redăm integral dialogul dintre cei doi:

Virgil Guran: Este clar că nu este în regulă ce se întâmplă la Sectorul 1 cu gunoaiele. 

Andreea Crețulescu: Și ce facem?

Virgil Guran: Știți că inclusiv colegii mei de la PNL au avut o poziție și s-a ajuns la un conflict. Noi nu dorim un conflict în coaliție pe tema aceasta. Respectăm coaliția, respectăm ceea ce se întâmplă, dar asta nu înseamnă că nu ne spunem părerea și că nu cerem categoric să se rezolve. 

Andreea Crețulescu: Stați puțin domnule Guran, cum să nu vă spuneți părerea? Sunteți la putere! Ce să facă oamenii? Să se ducă să o ia pe sus pe doamna Clotilde Armand? Iată, copii o să treacă pe lângă vulpile astea purtătoare de rabie și o să vedem că avem copii atinși de turbare. Vă imaginați ce ați făcut din Capitala României?

Virgil Guran: Cine? Noi ce am făcut din Capitala României?

Andreea Crețulescu: Păi sunteți împreună, asta e guvernarea. 

Virgil Guran: Și dumneavoastră știu că v-ați dori să se rupă guvernarea, dar nu asta este soluția. 

Andreea Crețulescu: Noi ne plimbăm pe străzile acestei capitale, nu vrem să se rupă guvernarea. 

Virgil Guran: Ascultați-mă puțin, dacă vreți. Trebuie să găsim o soluție prin discuții și negociere, dar v-am spus, poziția noastră și părerea noastră a fost exprimată foarte clar, doamna Clotilde trebuie să găsească soluția de a rezolva cu gunoiul, chiar dacă sunt anumite probleme cu contractul, nu trebuie să pătimească oamenii pentru acest lucru. 

Andreea Crețulescu: Iată că pătimesc! Elena Cristian, unde o să ajungem? Pentru că am arătat filmări cu șobolani cât pisica în Sectorul 1. Au ajuns și vulpile, cine știe o să ajungă și urșii. 

Elena Cristian: Nu sunt deloc de acord cu domnul Guran și o să explic și de ce nu sunt de acord. În campania electorală, PNL a mers umăr la umăr să o sprijine pe doamna Armand să ajungă primar la Sectorul 1. Ați fost în campanie, nu dumneavoastră personal, dar PNL a sprijinit, totuși, a garantat, știm noi cum, pentru doamna Armand. Trebuie să găsiți soluții. Faptul că veți sta de vorbă, deși avem săptămâni de când munții de gunoaie au invadat Bucureștiul, Sectorul 1, faptul că încă nu s-a găsit o soluție, vă obligă. prin susținerea pe care i-ați acordat-o, să mergeți să bateți cu pumnul în masă, să spuneți 'găsiți mâine o soluție sau azi sau ieri'. Nu vrea nimeni să se rupă coaliția, noi vrem soluții. Și eu trăiesc și în Sectorul 1, avem acolo casă, avem copii acolo și vrem să știm că nu umblă printre șobolani, printre vulpi și ce mai apare, ca să nu mai spun de gândaci și toate nenorocirile pământului. E un miros și o imagine cum nu am văzut în viața mea, nici în cele mai insalubre zone. Aș vrea o soluție ieri, dacă se poate, iar soluția aceasta n-o văd nicăieri. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy