Alexander Rybak - concert extraordinar în România

Weekend-ul acesta, mai precis sâmbătă seară, vrâncenii s-au bucurat de un spectacol inedit în Piaţa Unirii din Focşani, acolo unde s-a serbat Ziua Europei. Mai mulţi artişti de talie naţională şi internaţională au urcat rând pe rând pe scena amenajată special în scuarul din centrul oraşului. 

Vedetă evenimentului a fost însă Alexander Rybak, câştigătorul Eurovision 2009, care s-a lăsat ceva vreme aşteptat de către fani.

 Înainte începerii recitalului s-a strecurat şi un moment mai puţin plăcut pentru cântăreţ şi cei prezenţi la concert. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a urcat pe scenă pentru a ţine un mic discurs de mulţumire chiar înainte ca interpretul norvegian să susţină spectacolul, fapt ce i-a adus câteva huiduieli şi fluierături din partea celor aflaţi în Piaţa Unirii. După terminarea discursului, Marian Oprişan a avut un scurt dialog cu Alexander.

 Printre cântecele cu care Rybak a încântat publicul de la Focşani timp de patruzeci de minute, s-a numărat şi celebra piesă „Fairytale”, datorită căreia în 2009 s-a clasat pe prima poziţie la Concursul Muzical Eurovision, stabilind un nou record de 387 de puncte. Primul album al lui Rybak, a purtat acelaşi nume ca piesa care i-a adus trofeul, „Fairytale”, şi a fost lansat imediat după câştigarea premiului.

 „M-am îndrăgostit de România încă din prima clipă, pentru natura ei, pentru oamenii minunaţi şi pentru că în această ţară am cel mai mare fun club din Europa“, a declarant Alexander Rybak.

 Printre artiştii care au urcat pe scenă Pieţei Unirii din Focşani s-au numărat: Crush & Alexandra Ungureanu, What`s UP, Mandinga, Show Balet Teodor dar şi Direcţia 5 care a încheiat seara.

Cea care a prezentat evenimentul a fost nimeni alta decât Adelina Pestriţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel