Alba: Pompierii din Sebeş care au salvat de la înec doi copii, citaţi prin ordin de zi pe unitate

[] []

25 iun 2019 / 14:48
Salveaza PDF Comentarii

Pompierii militari din Sebeş care au salvat marţi doi copii, o fetiţă şi un băiat, ce riscau să se înece în râul Sebeş au fost citaţi prin Ordin de zi pe unitate, potrivit unei dispoziţii date de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, colonel Adrian Marius Guia. 

'Pentru efortul lor şi, mai ales, pentru spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă, colegii noştri au fost felicitaţi de comanda ISU, dar şi de toţi ceilalţi colegi', a transmis adjunctul şefului ISU Alba, maior Ovidiu Costea. El a amintit că cei zece pompieri au acţionat în 'condiţii deosebite, adâncimea apei unde se afla fetiţa fiind de peste doi metri, iar curenţii foarte puternici' din cauza deversării Barajului de la Petreşti. 'Orice secundă de întârziere se putea transforma într-o tragedie', a afirmat maior Ovidiu Costea. Un băiat de 11 ani şi o fată de 13 ani, aflaţi în pericol să se înece, după ce, în timp ce se jucau marţi în apropierea albiei râului Sebeş, au fost surprinşi de creşterea nivelului apei, ca urmare a deversării controlate a barajului de la Petreşti, au fost salvaţi de pompierii militari, după o intervenţie contracronometru. 'Din cauza faptului că a crescut debitul foarte mult ca urmare a deversării controlate a barajului de la Petreşti, minorii au fost surprinşi şi s-au urcat în copaci. Băiatul a reuşit să sune la 112 pentru alertarea forţelor de intervenţie', a explicat maior Ovidiu Costea, care a adăugat că acţiunea de salvare a fost una 'deosebită şi contracronometru'. După salvarea lor de către pompierii militari din Sebeş, minorii au fost transportaţi la spitalul din localitate, unde au fost supuşi mai multor investigaţii medicale. Fata prezenta o uşoară hipotermie, echimoze şi escoriaţii la nivelul membrelor inferioare, iar băiatul a suferit un atac de panică.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24