AG WEINBERGER, concert de colecție la Serendipity Art

Concert de colecție joi, 10 iulie, orele 20:30, la Serendipity Art, Coffee&Tea. 

EL GRINGO GRANDE alias AG WEINBERGER, te invită joi 10 iulie, orele 20:30, la Serendipity Art, Coffee&Tea, la un concert de colecţie, o selecţie unică de bijuterii muzicale pe care în Romania doar AG Weinberger ţi le cântă!

AG Weinberger reinventează şi recrează muzica, o proiectează în propria sa cromatica sonoră, invitându-te astfel în antecamera celui mai intim loc al sufletului sǎu, unde poţi atinge textura firească a miezului existenţei sale.

Citește și Weinberger, wanted mai degrabă alive

A.G.Weinberger este incontestabil cea mai puternică şi mai complexă personalitate a blues-ului din România, propus pentru nominalizare la 7 categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit THE TRANSYLVANIAN GUITAR MAN. Recitalul de joi, 10 iulie, orele 20 :30, este un concert-spectacol în care compozițiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce apartin anii '20, '30 şi până astazi. El Gringo Grande ne oferă cu generozitate, şansa de a asculta câteva dintre cele mai subtil alese muzici de la Atlantic până la Pacific.

Serendipity Art, Coffee&Tea, str. Dumbrava Rosie nr. 12
Rezervari la events@serendipity-tea.ro
şi la telefon 0743 283 342

Portret AG Weinberger-The Transylvanian Guitar Man

Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, el este o certă autoritate în domeniu. Atitudinea şi gîndirea despre viaţă îl definesc ca fiind 'întaiul misionar al muzicii Blues', fiind supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României.
În 1998 este invitat la Festivalul BLUESTOCK, fiind singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare.

În mai 2000, pleacă "în exil cultural" în Statele Unite", intrând astfel în marea competiţie a pieţei muzicale din America.

În noiembrie 2003, AGWeinberger s-a întors acasa învingător semnând un contract cu o Casă de Discuri americană, Heart And Soul Records.
Nashville Calling, întîiul album american semnat AGWeinberger a fost înregistrat între noiembrie 2004 şi aprilie 2005, la Nashville, TN.

În 2007 este propus pentru nominalizare la premiile Grammy, pentru 7 categorii.
In 2011 a fost realizatorul şi gazda emisiunii 'Acadeaua - cea mai dulce emisiune', difuzata in fiecare duminica seara pe TVR2
Tot în 2011 a fost decorat cu 'Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler', de cǎtre Preşedinţia României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.

Discografie

- În 1996, AGWeinberger lansează primul album de Blues din România "Good Morning, Mr. Blues".
- În 1997 lansează cel de-al doilea album, "Standard Weinberger". Concertul de lansare de la Sala Radio – susţinut de CONNEX, care a fost televizat pe TVR1 şi vizionat de 6 milioane de telespectatori, a avut menirea de a scoate Blues-ul din underground oferindu-l astfel publicului larg din România. Acest album a obţinut premiul "Cel mai bun disc de jazz al anului '97" oferit de revista "Actualitatea Muzicală".
- În 1999, la discografia artistului se adaugă cel de-al treilea album, "Transylvania Avenue", înregistrat la Budapesta.
- În 2006 apare în premieră absolută pentru România "Nashville Calling" - primul album al artistului înregistrat şi produs integral în SUA
- In 2008 apare dublul album "Guitar Man vol.1 & vol.2"

Muzică de teatru

O altă activitate de excepţie a lui AGWeinberger o constituie colaborările cu numeroase teatre din ţarǎ, scriind muzica de scenǎ pentru 17 producţii de teatru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel