Elan Schwartzenberg a declarat că a organizat, luni, la Realitatea TV o Adunare Generală, în care l-a confirmat ca administrator special pe Florin Bercea.
“Am organizat astăzi o Adunare Generală, în care l-am confirmat ca administrator special pe Florin Bercea”, a declarat Elan Schwartzenberg pentru Paginademedia.ro.
El a mai adăugat că mai lasă o săptămână Comitetului Creditorilor (Cozmin Gușă, Liviu Luca, Florin Bercea) pentru rezolvarea problemelor financiare ale companiei.
“În calitate de acționar, dacă eu constat că oamenii își bat joc de atribuțiile lor, având majoritatea în adunarea creditorilor, voi utiliza adunarea creditorilor ca for superior și, cu riscul de a o supăra pe doamna judecătoare, voi schimba atât comitetul creditorilor, cât și pe administratorul special.
Cozmin Gușă spune că Florin Bercea, administratorul special de la Realitatea Media, va rezolva situația.
”Din păcate, daca n-ar fi tragic (pentru salariați, temporar), ar fi tragi-comic pentru Elan. Va lamuri detaliile tehnice administratorul special, Florin Bercea, precum va comunica și solușiile noastre în cazul nefericit al acestui abandon evident al patronului. Rezolvăm situația!”, a spus el
Declarația completă a lui Elan Schwartzenberg
“Sunt în total dezacord cu decizia judecătoarei, dar, pentru că ea reprezintă legea, nu doresc să o contrazic, drept pentru care l-am confirmat pe Florin Bercea, până acum interimar, drept administrator special al Realitatea Media.
La AGA de astăzi aveam dreptul să pun pe oricine altcineva, dar am optat pentru decizia judecătoarei, care a făcut această alegere neștiind cum funcționează televiziunea și nici care sunt persoanele implicate.
Îmi rezerv dreptul, dacă în termen de o săptămână nu se plătesc salariile și nu se rezolvă problemele tehnice (cum ar fi neplata telefoanelor sau întreruperea emisiei terestre) să mă adresez oficial atât doamnei judecător, cât și administratorului judiciar Remus Borza pentru a lua toate măsurile în sensul continuării activității postului, cât și a protecției sociale a celor 700 de angajați.
O companie în insolvență este condusă de administrator și de comitetul creditorilor, comitet din care fac parte, în cazul Realitatea, Cozmin Gușă și Liviu Luca.
În calitate de acționar, dacă eu constat că oamenii își bat joc de atribuțiile lor, având majoritatea în adunarea creditorilor (care l-a demis pe fostul administrator special Rovigo la presiunile lui Gușă) voi utiliza adunarea creditorilor ca for superior și, cu riscul de a o supăra pe doamna judecătoare, voi schimba atât comitetul creditorilor, cât și pe administratorul special.
Voi face acest lucru doar și numai doar dacă sus numiții nu asigură costurile pentru funcționarea postului de televiziune Realitatea.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu