ACL folosește monarhia în campania prezidențială. Ce spune istoricul Filip-Lucian Iorga

Alianța Creștin Liberală Brașov folosește monarhia în campania prezidențială, deși adepții acestei forme de guvernământ îi îndeamnă pe prezidențiabili să renunțe în timpul campaniei electorale la abordarea subiectului privind restaurarea monarhiei în România. 

VEZI ȘI: Dezvăluiri DUREROASE: Traian Băsescu m-a mințit și s-a mințit și pe el. Este plin de datorii față de mine

ACL Brașov susține că dacă liderul PNL, Klaus Iohannis, va ajunge președintele țării, România are şansa să redevină ceea ce a fost în vremea domniei Regelui Carol I.

"Klaus Iohannis este legat prin etnie de Regele Carol I, neamţul care a clădit România modernă. Klaus lohannis are trăsături de caracter similare respectatului monarh: este serios, sincer, are simţul datoriei şi onoarei, este muncitor şi tenace. Aceste asemănări ne dau speranţa că Preşedintele României, domnul Klaus lohannis, va face pentru ţara noastră ceea ce a făcut şi Carol I pentru noi", se mai arată în comunicatul ACL Brașov.

Istoricul Filip-Lucian Iorga a explicat pentru DC News de ce monarhia nu ar trebui să fie temă de campanie prezidențială.

Monarhia, temă de campanie prezidențială

"Din păcate, de-a lungul timpului, monarhia a fost folosită în campania prezidențială. Există un electorat monarhist care fie este dornic să restaureze monarhia, fie este atașat de Casa Regală pentru modelul promovat în societate. Din acest motiv, diversele forțe politice încearcă să-și apropie acest electorat monarhist. Cum aș analiza eu ce se întâmplă la alegerile prezidențiale actuale? Mi se pare evident că ACL Brașov încearcă să cucerească acest electorat care - în mod tradițional - este cel puțin teoretic mai apropiat de dreapta politică. Se încearcă fidelizarea electoratului prin diverse mesaje, doar că ACL Brașov a făcut-o destul de stângaci. Domnul Klaus Iohannis este destul de evaziv în ceea ce privește monarhia. În schimb, au apărut câteva încercări din stafful său de campanie în sensul de a exploata tema etniei. Mă refer aici la faptul că domnul Klaus Iohannis este neamț, iar Carol I la fel. Asocierea este forțată. În primul rând, Carol I făcea parte dintr-o dinastie ilustră europeană. De fapt, acesta a fost atuul lui. Carol I venea dintr-o familie care a ajutat România să meargă către vest", a spus istoricul Filip-Lucian Iorga.

Două probleme importante

"Să folosești capitalul simbolic al Regelui Carol I în campania prezidențială, mi se pare rușinos, dacă nu ar fi ridicol. Nu cred că vreun monarhist poate să răspundă pozitiv acestui tip de campanie. 

De fapt, sunt două probleme importante. Țin minte că la începutul campaniei, ACL a fost foarte virulent la adresa PSD care în mod stângaci îl ataca pe Klaus Iohannis pe tema etniei. PSD spunea că România are nevoie de un președinte român, dar și Klaus Iohannis este cetățean român. Problema este că o parte a staffului de campanie al domnului Klaus Iohannis încearcă să speculeze etnia ca pe un avantaj. 

A doua problemă - cea mai serioasă - care ar trebui să îndemne la decență acest staff al domnului Klaus Iohannis este faptul că el are în jurul său mulți pedeliști. Povestea cu noul PNL este doar o poveste frumoasă. Klaus Iohannis este înconjurat de mulți politicieni din PDL. Îi vedem acolo pe mulți iluștrii camarazi ai domnului Traian Băsescu. Știm foarte bine cum s-a purtat președintele cu Familia Regală. Nu este eleagant ca ACL Brașov să folosească monarhia în campania prezidențială. În plus, amintesc că nu s-a văzut nicio sugestie a Familiei Regale legată de vreun candidat la Președinție. De asemenea, ANRM a zis că nu sprijină niciun candidat pentru că ținta sa este restaurarea monarhiei și nu sprijinirea vreunui candidat", a adăugat istoricul.

Victor Ponta, referendum privind forma de guvernământ

Victor Ponta a afirmat că dacă va fi ales președinte va aduce în discuția publică chestiunea formei de guvernământ, neexcluzând nici posibilitatea organizării unui referendum. 

"Și pe Victor Ponta l-am auzit vorbind despre un posibil referendum privind schimbarea formei de guvernământ. Așadar,  și în tabăra PSD există gândul că o parte din electoratul monarhist ar putea vota candidatul PSD din aversiune față de Traian Băsescu. În mod neașteptat, stânga politicii românești a tratat cu mai multă decență Familia Regală decât o anumită parte a dreptei. Este un paradox. Eu cred că nu referendumul este problema, ci educarea populației și un consens larg al forțelor politice din țară. Monarhia nu se va restaura de azi pe mâine în urma unui referendum. Este nevoie de oamenii să afle ce a reprezentat monarhia pentru țara noastră", a punctat istoricul Filip-Lucian Iorga pentru DC News.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy