Profesorul universitar Ostin Mungiu, tatăl Alinei Mungiu-Pippidi, a murit

Sursa foto: Facebook Mungiu Ostin
Sursa foto: Facebook Mungiu Ostin

Profesorul universitar Ostin Mungiu a murit în cursul nopții trecute.

Cercetătorul specializat în tratarea durerii a fost unul dintre cei mai respectați profesori ai medicinei ieșene. Tatăl regizorului Cristian Mungiu și al analistului Alina Mungiu-Pippidi s-a stins din viață după o serie de probleme cu inima pe care le-a avut, scrie ziaruldeiasi.ro.

"În România este multă durere insuficient sau prost tratată. Or, în primul rând, durerea cronică trebuie recunoscută ca boală în sine. Să ne înţelegem: durerea este un semnal, durerea este un lucru pozitiv, durerea aduce bolnavul la medic. În momentul în care te doare, te aperi, tragi mâna de pe o sobă încinsă, retragi mâna de la un spin. E o nenorocire să nu simţi durerea. Există câte un om la mii care nu simte durerea şi pentru acel om, viaţa este o nenorocire.

Oamenii care nu simt durerea trăiesc foarte puţin, pentru că se zgârie, se lovesc, se infectează şi nu simt durerea. Orice medic învaţă oarecum în facultate să trateze durerea, de aceea există întrebări de genul: „ce rost are să discutăm despre o ştiinţă a durerii, când orice medic învaţă despre asta?“. Realitatea ne contrazice. Uneori, durerea este un fenomen complex care depăşeşte starea de simptom. Orice medic ştie să dea un tratament pentru un simptom, dar sunt situaţii când boala de bază dispare, iar durerea persistă luni şi ani întregi. Asta este durerea cronică cu care luptăm, durerea faţă de care nu se ia atitudine oficial. Noi nu recunoaştem, ca mai toate ţările europene, durerea ca boală în sine", declara Ostin Mungiu, într-un interviu pentru adevarul.ro.

Ce spunea despre cei doi copii ai săi

"Eu mi-am crescut copiii în ideea să facă până la urmă ce le place. Au pornit pe alte căi, pentru că eram în comunism şi nu puteai face ce voiai. Fiica mea (n.r. – Alina Mungiu-Pippidi) a făcut mai întâi Medicina, pe care a terminat-o ca şefă de promoţie, pentru ca după aceea să vireze, să-şi ia doctoratul în psihologie şi să facă psihologie politică, acum fiind profesor de democraţie la o universitate din Berlin. Fiul meu a făcut întâi Filologia, pentru ca, după aceea, găsind o oportunitate, să încerce la regie. Când mi-a spus că se duce acolo i-am spus că nu am nimic împotrivă, dar că sunt puţine locuri şi s-ar putea să aibă puţine şanse. Mi-a spus să-l las să încerce. „Sigur că te las, te susţin cât pot.“ Şi iată că a dat şi a luat. După doi ani a început să se întreţină singur, colaborând cu regizori celebri care i-au şi dat recomandări, pentru că au fost încântaţi de el. Mergând pe urmele lor, a ajuns la Cannes de patru ori în zece ani. Sigur că sunt mândru de ei şi de nepoţii mei",  mai spunea Ostin Mungiu.

Sâmbătă, 16 octombrie, profesorul universitar Ostin Mungiu ar fi împlinit 80 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel