Viktor Orban nu cedează. Cum vrea să apere granița cu România

Viktor Orban a cerut consolidarea măsurilor de securizare a granițelor Ungariei în contextul afluxului de migranți către Europa și a reafirmat că miniștrii apărării și afacerilor interne ungari au primit dispoziții de a face pregătiri pentru construirea unei linii de apărare de-a lungul graniței cu România, relatează MTI.

Noi unități de trupe au fost trimise la graniță, poliția este în așteptare în districtele Bacs-Kiskun și Csongrad, iar miniștrii apărării și de interne au primit dispoziții să facă pregătiri pentru construirea unei linii de apărare de-a lungul graniței Ungariei cu România. Dacă trebuie, ne vom apăra granița pe întreaga sa lungime, din Slovenia până în Ucraina, a spus șeful executivului ungar.

El a subliniat că Ungaria este un stat suveran și un cetățean străin poate intra pe teritoriul ungar numai dacă respectă legile acestei țări.

Viitorul Europei nu este periclitat în principal de migranți, ci de liderii politici, economici și intelectuali care încearcă să reconfigureze Europa și pe europeni, a adăugat șeful guvernului de la Budapesta.

[citeste si]

În opinia sa, migrația poate fi stopată, dar problema este aceea că Uniunii Europene îi lipsește voința de a se proteja singură. Este prea târziu pentru Bruxelles să înțeleagă că este crucial să confrunți realitatea în loc să visezi în continuare. Realitatea este aceea că o lume a 'societăților paralele' este în construcție în multe țări europene de ceva timp și aceste societăți au suprimat 'lumea nostră' pentru că nou-veniții nu au deloc dorința de a prelua modul nostru de viață, întrucât ei cred că al lor este mai potrivit, a mai spus Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel