Vicepremierul Marcel Ciolacu a anunțat că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău va fi reorganizată, ca urmare a unei Hotărâri de Guvern adoptată în ședința de joi a Executivului. Este o victorie obținută de Marcel Ciolacu într-o zi importantă. Joi, 27 iulie, această instituție fanion pentru cercetarea legumicolă de la noi din țară împlinește 60 de ani de existență.
"Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău va fi reorganizată, ca urmare a unei Hotărâri de Guvern adoptată în ședința de joi a Executivului, astfel încât munca extraordinară pe care cercetătorii buzoieni o fac de zeci de ani să poată să continue și să contribuie pe mai departe la dezvoltarea legumiculturii românești.
[citeste si]
Îi mulțumesc premierului Mihai Tudose și ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru că au înțeles că Buzăul are o tradiție deosebită în cercetarea legumicolă, cu rezultate deosebite recunoscute atât în țară cât și în străinătate, și pentru că au susținut necesitatea unor măsuri concrete pentru ca această zestre de știință românească să nu se piardă.
Mă bucur cu atât mai mult cu cât adoptarea Hotărârii de Guvern vine chiar în ziua în care această instituție fanion pentru cercetarea legumicolă de la noi din țară împlinește 60 de ani de existență.
Era nevoie de acest act normativ pentru ca Stațiunea de Cercetare de la Buzău să poată beneficia din nou de fonduri și subvenții de la bugetul de stat, prin intermediul Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești", după ce în ultimii ani a fost lăsată să supraviețuiască exclusiv pe baza veniturilor proprii", a zis vicepremierul.
Bancă Națională de Gene
"Consider că cercetătorii de aici trebuie lăsați să lucreze în liniște, pentru că de rezultatele muncii lor depinde dacă vom putea aduce pe masa românilor legume mai bune și mai sănătoase. Este important de precizat că, în urma acestei reorganizări, toate locurile de muncă de aici vor fi păstrate și se vor lua măsuri pentru păstrarea în sistem a cercetărilor cu experiență. Acesta este doar primul pas din planul de relansare a Stațiunii de Cercetare de la Buzău, pentru că am primit promisiuni din partea ministrului Petre Daea că în cadrul instituției, din această toamnă, va funcționa și o Bancă Națională de Gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale și aromatice. Sunt convins că prin astfel de măsuri vom reuși să creem condițiile optime pentru a pune pe deplin în valoare experiența extraordinară a cercetărilor buzoieni și să readucem Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Buzău pe locul binemeritat din fruntea cercetării legumicole românești", a mai zis Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu