Victor Ponta, solicitare către ministrul Justiției, privind "Cuminţenia Pământului" a lui Constantin Brâncuși

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți seară, la Digi 24, că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la retrocedarea sculpturii lui Brâncuşi, "Cuminţenia Pământului", întrucât, în opinia sa, judecătorul a emis o hotărâre greșită în acest caz și dacă CSM îi dă dreptate, "acel judecător trebuie să plătească".

"Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 milioane euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, ori eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească", a declarat premierul Ponta.

Citește și ʺCumințenia Pământuluiʺ, sculptată de Constantin Brâncuși, scoasă la licitație

Ministerul Culturii a fost mandatat recent de Guvern să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane euro şi a fost pusă în vânzare, ministerul fiind invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel