Cele mai citite

Filmul românesc care i-a cucerit pe indieni. „Noi avem sentimentul că toată lumea trebuie să știe”

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
Care este cel mai filmat loc din lume? A apărut în peste 500 de filme
Foto: unsplash

Filmul „Enescu, jupuit de viu” a fost primit cu entuziasm de publicul din India. Regizorul Toma Enache a povestit despre reacțiile spectatorilor și despre faptul că aceștia nu cunoșteau foarte multe informații despre George Enescu.

Regizorul Toma Enache a vorbit despre cum a fost primit filmul „Enescu, jupuit de viu” în India și despre întâlnirea cu compozitorul Ricky Kej. Potrivit acestuia, deși publicul indian a fost interesat de film, acesta nu știa foarte multe despre George Enescu. 

Video:

„V-ați întors de la New Delhi recent. Cum e capitala Indiei?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

„Contrastant, așa cum e întreaga Indie, dar sunt foarte bucuros pentru că filmul „Enescu, jupuit de viu” a ajuns și la New Delhi după ce, cu doi ani în urmă, era prezentat în cadrul festivalului de la Jaipur, unde a și fost premiat cu premiul special al juriului.

Publicul din India a fost foarte interesat de filmul nostru și am avut o întâlnire specială cu Ricky Kej, cel care a câștigat trei premii Grammy pentru muzica pe care o compune, un compozitor excepțional care a compus și pentru spectacolul nostru „Romeo și Julieta”, melodia Julietei pe o temă de David Oistrakh”, a spus regizorul Toma Enache. 

„Știau de Enescu, au urmărit povestea filmului?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Li s-a părut foarte interesant. Nu știau foarte multe. Noi avem sentimentul că toată lumea știe despre Enescu. Noi știm despre cei mai mari compozitori din India? Nu știm! Doar un număr limitat de persoane știu. Știm pentru că noi trăim aici și nici în România nu știu suficient de mulți cât ar trebui să știe despre George Enescu”, a spus regizorul Toma Enache. 

„Deci acolo funcționa doar povestea și imaginea, nu brandul”, a spus Val Vâlcu.

„Așa este. Noi tot timpul avem sentimentul că toată lumea trebuie să știe. Câți din România știu care sunt cei mai mari compozitori, să spunem, din Letonia, din Lituania, din Croația? Nu știm, și atunci ei de ce să știe? Orice țară a avut un geniu sau două în domeniul muzical. Bine, unele țări au mai mulți și din ăia știm, știe mai multă lume de Mozart sau de Beethoven, ca să dăm doar două exemple”, a spus regizorul Toma Enache. 

„Enescu, jupuit de viu”, primit cu entuziasm în India

Regizorul Toma Enache a vorbit și despre reacția foarte bună a publicului indian la filmul „Enescu, jupuit de viu”, care a fost programat din nou în India. Filmul a depășit 65 de premii internaționale și urmează să fie prezentat la Bruxelles și Londra

„Cum a receptat publicul povestea?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Le-a plăcut foarte mult filmul, li s-a părut extraordinar și de aceea l-au mai programat încă o dată la finalul festivalului și au mai programat încă o dată după festival, într-un mall din India. Sunt foarte bucuros că impactul a fost foarte bun. Să vedem ce va urma.

Pe 21 octombrie mergem și prezentăm filmul la Bruxelles. Pe 22 octombrie voi fi la o gală unde filmul nostru este nominalizat, la Londra, la un alt festival. Nu mai spunem că am depășit 65 de premii internaționale cu acest film. Pentru mine este un lucru extraordinar, pentru că vezi că filmul este recunoscut de alți oameni care se ocupă cu asta, care și ei fac filme, care și ei fac festivaluri, chiar dacă nu sunt de categoria A, sunt festivaluri importante la care merg foarte multe filme din toate zonele lumii.

E o bucurie să vezi că filmul este premiat și pentru muzica originală din film, pentru muzica filmului, pentru actorii din rolurile principale, întregul cast, regie, scenariu, cel mai bun film. Sunt foarte multe compartimente: costumele făcute de Stefano Nicolao din Italia, care au luat mai multe premii pentru cele mai bune costume; designul, cel care a făcut imaginea, Roberto Stan. Deci avem pe toate direcțiile astea și este un lucru extraordinar să vezi că filmul este apreciat pentru valoarea lui, nu doar ca cel mai bun film și cel mai bun regizor, să zicem, ci și pentru celelalte compartimente care au făcut un lucru extraordinar”, a spus regizorul Toma Enache. 

Compozitorul indian Ricky Kej, interesat să vină în România

Regizorul Toma Enache a vorbit și despre colaborarea cu compozitorul indian Ricky Kej. Potrivit acestuia, compozitorul este interesat să vină în România, iar filmul ar putea ajunge și la New York, în cadrul colaborării cu Sumathy Ram, cea care a contribuit la promovarea producției în India.

„Sperăm să colaborăm, să facă muzică la un următor film, sperăm să colaborăm pentru muzică la o altă piesă. Vom vedea ce va fi”, a spus regizorul Toma Enache. 

„E o colaborare la distanță sau vine în România?”, a întrebat Val Vâlcu.

„El vrea să vină și în România. Acum abia ne-am cunoscut în India, dar sperăm să se lege lucrurile în continuare, să colaborăm pentru că este un compozitor extraordinar. A fost onorant pentru mine să colaborăm.

E posibil să mergem cu filmul și la New York, tot în această colaborare cu Sumathy Ram, cea care s-a ocupat de organizare și care a invitat filmul în India, și în continuare va fi prezentat și în alte orașe acolo. Sumathy, care a fost membră în juriu la Festivalul de la Monaco, unde filmul nostru a luat trofeul festivalului – așa ne-am cunoscut și apoi am continuat colaborarea – a dorit să ajungă filmul și în India”, a spus regizorul Toma Enache la DC News.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Cultura
Citește mai multe din Cultura
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close