Spectacolul „Romeo și Julieta”, o superproducție teatrală, va ajunge în întreaga țară. Spectacolul, pregătit timp de șase luni, are aproape 50 de costume de epocă, opt ecrane de proiecție și trei videoproiectoare și va porni într-un turneu național.
Regizorul Toma Enache a vorbit despre premiera spectacolului „Romeo și Julieta”, care va avea loc pe 14 septembrie la Teatrul Național, și a spus că producția va pleca apoi într-un turneu național. El a vorbit și despre spectacolul O scrisoare pierdută, care va fi prezentat pe 21 septembrie la Teatrul Național din Timișoara. Potrivit acestuia, pregătirea spectacolului a durat șase luni și a presupus un efort considerabil.
Video:
„Încep direct cu invitația asta din 14 septembrie: premiera oficială a spectacolului „Romeo și Julieta” la Teatrul Național, care a găzduit și avanpremiera din 11 iulie, după care vom pleca în turneu în întreaga țară cu acest spectacol la care am muncit șase luni.
Pe 21 septembrie voi fi la Timișoara, mergem pentru a doua oară la Teatrul Național din Timișoara cu „O scrisoare pierdută”, cu aceeași distribuție extraordinară.
S-a închegat o echipă, pentru că cea mai mare parte din cei care au jucat în „O scrisoare pierdută” îi regăsim și în „Romeo și Julieta”: Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Marius Rizea, Dan Istrate, Emanuel Varga, ca să spun doar câțiva dintre ei, la care îi adăugăm pe cei foarte tineri și extraordinar de talentați pe care i-am ales după un casting - Julieta: Ioana Brumar și Georgiana Tițoiu (pe 14 septembrie va juca Georgiana) și Romeo: Neagoe Andrei, care face un rol extraordinar.
E rolul lui de debut și îl face extraordinar. Doi dintre ei au terminat și masterul de actorie acum de curând - Georgiana Tițoiu și Andrei - că știu că s-au dus la examenul de master în timp ce repetam eroic”, a spus regizorul Toma Enache.
Spectacol cu peste 50 de costume de epocă
Regizorul a spus că producția are o durată de două ore și 40 de minute și implică peste 50 de costume de epocă, trei proiectoare și opt ecrane.
„Spunea Temișan că au fost șase luni groaznice, repetiții cu o distribuție impresionantă, o piesă lungă. Au fost repetiții grele, mai ales cele cu costume”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Am comprimat cât am putut, dar tot au rămas două ore și 40 de minute. E foarte multă mișcare, peste 50 de costume de epocă, trei proiectoare, opt ecrane. Vă imaginați ce muncă pentru actori, pentru că e și foarte multă mișcare, lupte scenice pe care le-a organizat extraordinar și le-a creat extraordinar Dan Istrate.
Francesca Jandasek, coregrafa, a muncit și a avut și ea un aport extraordinar pentru acest spectacol. Actorii au fost nevoiți să învețe și lupte scenice, și mișcare, și rolul efectiv. Toate acestea combinate au dus la un efort colectiv extraordinar, dar totul e bine, cum ar zice Shakespeare, când se termină cu bine”, a spus regizorul Toma Enache.
O superproducție independentă, dusă în toată țara
Regizorul Toma Enache a spus că este greu să fie produse și transportate prin țară spectacole de amploare, cu echipe numeroase, decoruri, costume și proiectoare.
Potrivit acestuia, ideea producției „Romeo și Julieta” a pornit de la dorința producătorului Pepino Popescu de a realiza un spectacol extraordinar, care să ajungă în întreaga țară.
„Teatrul independent greu se afirmă. Rezistă greu astfel de spectacole?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Păi rezistă greu și teatrul de stat, care are finanțare de la bugetul de stat și se fac producții mai puține, banii sunt mai puțini”, a spus regizorul Toma Enache.
„Decoruri sărăcăcioase, costume - îți pui imaginația la lucru, piese mai ales contemporane, ca să nu necesite astfel de investiții. Cum au fost posibile două astfel de superproducții?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Producătorul Pepino Popescu a zis: „Hai să facem ceva extraordinar, să ducem un spectacol de anvergură în toată țara”. Să spunem că s-ar face, și se fac și alte spectacole, dar este foarte greu să le duci, să le deplasezi cu o echipă atât de mare, cu decoruri, costume, proiectoare. Cine duce un spectacol de anvergura asta? Câte spectacole făcute cu o echipă extraordinară în București pot fi duse la anvergura asta în țară? Sunt foarte puține, puține. Eu aș zice că „Romeo și Julieta” e singurul spectacol de anvergura asta care este independent și este dus în întreaga țară”, a spus regizorul Toma Enache.
Un spectacol fidel viziunii lui Shakespeare
Regizorul a povestit că spectacolul păstrează povestea clasică și limbajul apropiat de textul original. El a spus că a lucrat la traducerea lui Ștefan Octavian Iosif și că dorește ca spectacolul să rămână fidel viziunii lui Shakespeare.
„Ca rețetă, e o rețetă hollywoodiană, să spunem, dar fără derapaje. Nu inventează, nu adaugă oamenii textului original, decât versurile”, a întrebat Val Vâlcu.
„Noi ne-am orientat și spre ce își dorește publicul, și publicul sigur că își dorește o poveste clasică, cu un limbaj clasic, și am ales varianta tradusă de Ștefan Octavian Iosif, la care am lucrat și eu, pentru că în 2026 ne permitem să îmbunătățim, având în spate tot ceea ce s-a creat până acum.
Putem veni cu o variantă și mai bună de traducere, eu scriind și poezie și consider că pot să mă implic și în asta, pentru că textul ajută foarte mult atunci când el este aproape de ceea ce și-a dorit autorul, chiar dacă el a scris după 1500. Trebuie să fim aproape de ce și-a dorit autorul și eu cred în acest lucru: că un spectacol trebuie să prezinte acea poveste pe care și-a dorit autorul foarte mult să o prezinte, și nu alta pe care o inventez eu astăzi”, a spus regizorul Toma Enache la DC News.

