Un politician a dat buzna la RTV pentru a pune la punct o invitată

Un politician a dat buzna într-o emisiune de la România TV pentru a pune la punct o invitată.

Este vorba despre Radu Cristescu care a năvălit la RTV pentru a răspunde unor acuzații aduse de Carmen Dincă, jurnalista din PMP care se înscrisese în cursa pentru Primăria Sectorului 6.

Carmen Dincă nu mai este candidatul PMP la sectorul 6.

Într-o emisiune de la postul România TV, aceasta a spus că preşedintele organizaţiei sector 6 a partidului Mişcarea Populară i-a cerut suma de 15.000 de euro pentru demararea campaniei electorale.

"În 2 rânduri mi-a spus că am nevoie de această sumă pentru a demara campania electorală. La această ora mai sunt membru PMP, mâine o să-mi prezint demisia", a declarat Carmen Dincă.

În platou a venit şi Radu Cristescu care se tocmai ieșise dintr-o altă emisiune de la România TV: "Vă cer scuze, dar trebuia să intervin. Asist la niște discuții... nu puteam să nu intervin. Nu putem împroșca cu noroi. Este un comunicat al PMP al domnului Enache care spune că o dă în judecată pe doamna Dincă. Mă iertaţi că am intervent, dar nu pot să asist la nişte acuzaţii lipsite de bun simț... să acuzaţi că vi s-au cerut bani. Nu aţi fost susţinută de organizaţia sectorului 6. Minţiţi, stimată doamnă".

"Nu mă faceți pe mine mincinoasă, da? Se dorește ascunderea gunoiului sub preș. Uitați-vă bine în grădina dumneavoastră. Mie nu îmi este rușine cu nimic din ceea ce am făcut", a spus Carmen Dincă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel