TVR 1 și TVR 2 ar putea fi redenumite

Societatea Română de Televiziune a comandat un sondaj în urma căruia vrea să schimbe radical două posturi de televiziune, TVR 1 și TVR 2. 

Există posibilitatea ca TVR 1 și TVR 2 să fie redenumite. CA al Televiziunii Române a aprobat, în 31 iulie, schimbarea strategiei de programe, prin diferențierea editorială a canalelor publice. 

Strategia trebuie elaborată de Comitetul Director și supusă spre aprobarea Consiliului de Administraţie.

Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR şi membru atât în CA, cât şi în CD, a declarat, vineri, că o parte din solicitările CA au fost rezolvate de către CD şi vor fi discutate luni, în şedinţa CA, scrie Mediafax. 

Stelian Tănase a mai spus că SRTv a comandat un sondaj, cu foarte multe întrebări care vizează Televiziunea Română şi care va fi gata în două săptămâni.

"Cineva a făcut o observaţie foarte bună. S-ar putea înţelege (din actuala denumire, n.r.) că al doilea canal este secundar, mai puţin important. Şi atunci vrem să le dăm nişte nume uşor identificabile, dar nu suntem în faza de nume precise", a spus Stelian Tănase.

"Eu optez în cazul TVR 1 pentru TVR, dar este părerea mea. În cazul TVR 2 au fost făcute mai multe propuneri: Super TVR, Extra TVR, Plus TVR. Dar nu am luat nicio decizie", a explicat Stelian Tănase.

Sondajul va costa 24.000 de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel