€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Tsipras: Grecia poate scăpa de o parte din datorii

tsipras_syriza_atena_44074000_43128700
 

 Grecia este "mai aproape ca niciodată" de a ajunge la un acord cu creditorii săi internaţionali privind reducerea poverii datoriei, a afirmat, marţi, premierul Alexis Tsipras, transmite...

"Suntem mai aproape ca niciodată de o soluţie substanţială privind atenuarea poverii datoriei, iar soluţiile au legătură cu obligaţiile asumate de creditori. Mingea nu mai este în terenul nostru", le-a declarat jurnaliştilor Alexis Tsipras. 

Acesta a adăugat că negocierile privind datoria sunt în derulare şi ar urma să continue până la reuniunea Eurogrupului din 22 mai, care va avea loc la Bruxelles. 

Întrebat dacă ia în considerare o remaniere guvernamentală, Tsipras a exclus o astfel de iniţiativă şi a afirmat că prioritatea sa o reprezintă accelerarea activităţii Guvernului de la Atena. 

Acordul dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali, prin care se vor adopta mai multe reforme fiscale, va rezolva una dintre problemele care a blocat participarea financiară a Fondului Monetar Internaţional la programul de asistenţă, dar încă este necesară o reducere a poverii datoriei, a anunţat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al FMI. 

Fondul Monetar Internaţional a susţinut mult timp ideea că programul de asistenţă financiară al Greciei trebuie să conţină reforme pentru îndeplinirea ţintelor de excedent fiscal şi măsuri de reducere a datoriei (care se situează la aproximativ 180% din PIB), pentru ca instituţia financiară internaţională să participe la acesta, a explicat oficialul FMI, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close