TRINITAS. Florin Iaru, replici dure cu părintele Stoica pe tema taxei TV și radio

Informația din DC News, potrivit căreia credincioșii ortodocși trebuie să subvenționeze posturile Trinitas ale Patriarhiei a declanșat ample comentarii în mediul virtual. Pe marginea acestei teme, Florin Iaru și părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române au avut un schimb de replici, marți, la RTV. 

Hotărârea Sinodului pentru subvenționarea posturilor Trinitas exestă din 2007, neexistând nicio revoltă până în prezent, a declarat părintele Constantin Stoica la RTV.

"Pe de altă parte, 0,07 lei, sau 7 bani este o propunere făcută de Episcopia Slatinei și Romanaților  pentru parohiile din județul Olt, nu din întreaga țară. Acum, dacă se fac niște calcule, fiecare parohie, lunar, trebuie să susțină financiar radioul și televiziunea Patriarhiei Române care nu sunt posturi comerciale, ci misionare. De exemplu, o parohie cu 200 de familii trebuie să ofere 14 lei pe lună, una cu 300 de familii, 21 de lei pe lună. Nu este obligativitate. Parohiile au susținut și până acum și vor susține cele două posturi de radio și televiziune ale Patriarhiei, dar nu înseamnă că în acest moment credincioșii sunt obligați să contribuie, ci din veniturile fiecărei parohii", a declarat părintele Stoica.

Citește și: Trinitas, televiziunea Patriarhiei, susținută cu o nouă taxă impusă credincioșilor

În replică, Florin Iaru este de părere că "inițiativa are un dublu sens. Unul este cel pe care l-a spus părintele paroh, și anume că este vorba de o sumă mică, modică, pe care o dă fiecare parohie. Pe de altă parte, trebuie să spunem niște lucruri pe care lumea le știe, dar nu le spune deschis. Biserica Ortodoxă Românâ este întreținută, este susținută de stat. Ea primește nu numai de la Guvernul României subvenții, ci în fiecare județ primește fonduri suplimentare. După aceasta, trebuie să spunem că multe dintre elementele regimului religios, naștere, botez, căsătorie, înmormântare, sunt evenimente  plătite pentru care credincioșii nu primesc niciun fel de decont. Deci, este o mare masă de bani în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Există după cum știți un profit ca la o societate comercială. El s-a ridicat acum un an sau doi la o sută de milioane de euro. Mi se pare puțin ciudat să faci propagandă și să ceri în continuare bani de la oameni. Nu contează că este o sumă mică sau mare, dar din punct de vedere moral mi se pare inacceptabil" a afirmat Florin Iaru.

"Biserica nu oprează cu profit, pentru că nu este societate comercială", a spus în continuare părintele Constantin Stoica. 

Citește și: BOR susține că ortodocșii trebuie să plătească pentru Trinitas

"Acea sută de milioane de euro invocată de domnul Iaru, în necunoștință de cauză, este suma pe care BOR a cheltuit-o cu opera socială în 2014, și pentru susținerea celor aproape 800 de instituții sociale și beneficiari sunt peste un milion de români, care beneficiază constant de opera socială a Bisericii. Pe de altă parte, dacă există un sprijin de la bugetul de stat și de la cele locale, acesta este în primul rând ca o consecință a faptului  că proprietățile Bisericii sunt încă în proprietatea statului"

"Nu este adevărat. Conform legilor de la 1864 și a Convenției făcute între BOR și statul român făcută la 1890, în schimbul proprietăților care au fost  confiscate de statul român prin secularizarea averilor mănăstirești, statul român și-a luat obligația de a plăti salariile tuturor membrilor cultului",   a spus Florin Iaru. 

"Nu este adevărat. Nu plătește statul banii preoților, ci este vorba despre o contribuție la salariile preoților", a replicat părintele Stoica.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel