Tramvaiul 41, circulaţie oprită. Anunţ STB

tramvai 41
tramvai 41

Societatea de Transport București STB SA (fostă RATB) anunță călătorii că, în acest week-end (începând de  sâmbătă, 10.11.2018, ora 0.30 - până luni, 12.11.2018, ora 4.00), circulația tramvaielor liniei 41 va fi întreruptă pentru executarea unor lucrări complexe la calea de rulare.

Lucrările vor avea loc pe Bd. Mărăști, la intersecția cu Str. Alexandru Constantinescu, unde calea de rulare este uzată și există probleme ale fundației generate de terenul instabil din acea zonă și de faptul că linia de tramvai este traversată intens de autovehicule, inclusiv de autobuzele liniilor 205 și 282.

Pentru preluarea fluxului de călători de pe linia 41, STB SA va înființa linia navetă de autobuze 641. Totodată, autobuzele liniilor 205 și 282 vor circula deviat. În perioada reviziei anuale a liniei 41, care a avut loc în luna august a.c., a fost refăcută calea de rulare doar pe sensul de circulație auto Arcul de Triumf - Bd. Ion Mihalache, în intervalul de timp alocat atunci neputându-se bloca circulația auto în întreaga intersecție.

STB SA va înlocui șina cu canal pe ambele sensuri și va executa lucrări pentru refacerea fundației căii de rulare. Aceste lucrări nu pot fi executate decât cu întreruperea totală a circulației, perioadă în care STB SA va face verificări și în zona căii de rulare din Pasajul Lujerului și de pe Podul Ciurel, remediind eventualele deficiențe constatate. STB SA le cere scuze bucureștenilor pentru eventualele neplăceri și precizează că toate aceste eforturi urmăresc ca transportul călătorilor să se desfășoare numai în condiții de siguranță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel