Cele mai citite

Tragedie în Ajunul Crăciunului. Un apartament din județul Harghita a luat foc, peste 40 de persoane au fost evacuate

un-barbat--scos-cu-viata-de-sub-un-mal-de-pamant--operatiunea-pompierilor-suceveni-a-durat-8-ore_95190300
Foto: Agerpres

În municipiul Gheorgheni din Harghita a luat foc un apartament.

Un număr de 20 de persoane au fost evacuate, iar alte 25 s-au autoevacuat, duminică, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament în municipiul Gheorgheni, a informat ISU Harghita, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat.

Cel mai probabil acesta s-a produs ca urmare a suprasolicitării unei prize.

Pompierii au intervenit

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie incendiul de manifesta într-o cameră a apartamentului situat la parter, cu fum foarte dens şi flacără exterioară.

Nu a existat pericol de propagare, după cum preciza ISU Harghita.

Citește și: O bătrână de 103 ani, din Neamț, salvată de vecini din casa cuprinsă de flăcări. Apelul către pompieri a fost făcut la ora 4:53

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close