Timiş: Pavel Popescu (PNL: După europarlamentare, prioritatea numărul zero a mea va fi proiectul Timişoara 2021

Deputatul PNL de Timiş Pavel Popescu a declarat, joi, că după alegerile europarlamentare din 26 mai, proiectul său prioritar va fi Timişoara Capitală Culturală Europeană (CCE) 2021, întrucât a remarcat că Ministerul Culturii, ca 'şef de proiect', nu a mai dat niciun ban în acest sens.

'Văd că niciun ban nu mai vine de la Ministerul Culturii, care este şeful de proiect al CCE. În momentul în care se încheie campania europarlamentarelor, prioritatea mea zero va fi Timişoara 2021. Am identificat şi alte surse de finanţare, am început discuţii inclusiv direct la Bruxelles, ţinând cont de faptul că acest guvern incompetent, care s-a erijat în şef de proiect, nu a trimis decât vreo 70.000 de euro din cele 12 milioane de euro promise.

Vom demasca ceea ce au făcut aceşti oameni şi vom încerca să remediem situaţia, din opoziţie', a afirmat Pavel Popescu într-o conferinţă de presă. Deputatul liberal a mai punctat faptul că deşi au trecut mai bine de trei luni de când a adresat o cerere conducerilor Consiliului Judeţean Timiş şi Muzeului Naţional al Banatului (MNB) să i se permită accesul în sediul central al MNB, Castelul Huniade, pentru a vedea situaţia şantierului şi a artefactelor, încă nu a primit niciun răspuns. 'Sursele noastre spun că în Castelul Huniade au fost distruse artefacte din cauza prostului management, care nu s-a încheiat nici astăzi. Nu ştiu dacă acest muzeu va putea fi complet renovat până la 2021. Le vom arăta timişorenilor cum nişte oameni plătiţi din bani publici îşi bat joc de bani publici, înainte de anul 2021', a spus Pavel Popescu.

La începutul anului, deputatului liberal nu i s-a permis accesul în Castelul Huniade, închis de aproape 15 ani pentru reparaţii, el susţinând că 'este incredibil şi inadmisibil să îţi baţi joc de cea mai veche clădire a Timişoarei'. 'Voi încerca să intru în muzeu pe orice cale legală, să fac câteva poze pe care să le arătăm cetăţenilor cum arată lucrările în acea clădire, în preajma Capitalei Culturale Europene', a declarat atunci Popescu. Construit în anul 1307 din ordinul regelui Carol Robert d'Anjou, castelul a servit iniţial ca reşedinţă regală. Ulterior, între 1441 şi 1456, Iancu de Hunedoara, comite de Timiş, a locuit aici cu familia sa, de unde provine numele de Huniade. În anul 1443, el a dispus reconstrucţia edificiului, grav avariat de un cutremur ce a avut loc în acel an. În perioada ocupaţiei otomane (1552-1718), edificiul a servit ca sediu al Paşei de Timişoara, transformat ulterior în cazarmă, pentru ca destinaţia acestuia să fie aceea de depozit de arsenal. În 1849, clădirea a fost afectată de asediul trupelor ungare, fiind refăcută în 1856 în forma actuală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel