Cele mai citite

Tensiuni între SUA și China, din cauza Taiwanului

xi jinping presedintele chinei
Ultima deplasare a lui Xi Jinping în această țară datează din 2019

China îşi apără opoziţia faţă de orice schimburi oficiale între SUA şi Taiwan.

China şi-a apărat joi opoziţia faţă de orice schimburi oficiale între Statele Unite şi Taiwan după ce guvernul american a denunţat faptul că misiunile diplomatice ale Beijingului iau legătura cu birouri guvernamentale şi companii private pentru a "descuraja orice apropiere" de insula asupra căreia China îşi revendică suveranitatea, informează EFE și Agerpres.

La o conferinţă de presă obişnuită, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a reamintit că Beijingul se opune oricărui schimb oficial între cele două părţi, incluzând contactele oficiale la nivel federal şi local în Statele Unite.

"A nu menţine relaţii oficiale între Statele Unite şi Taiwan este un angajament explicit asumat de partea americană în cele trei comunicate comune privind stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Statele Unite", a afirmat Guo.

Purtătorul de cuvânt a îndemnat partea americană să respecte principiul "o singură Chină" şi să "onoreze declaraţiile şi angajamentele" preşedintelui american Donald Trump, precum şi să "gestioneze cu prudenţă această chestiune".

În două scrisori comune difuzate miercuri de Institutul American din Taiwan (ambasada de facto a Washingtonului pe insulă), Departamentele de Stat, Comerţ şi Agricultură din SUA au denunţat faptul că ambasada şi consulatele Chinei din SUA contactează în mod regulat birouri guvernamentale şi companii private pentru a "descuraja orice apropiere de Taiwan".

Cele trei departamente ale guvernului american au menţionat, de asemenea, în aceste scrisori datate 16 iunie şi adresate guvernatorilor şi companiilor, că extinderea legăturilor cu Taiwan este "total compatibilă" cu politica americană faţă de acest teritoriu şi au îndemnat la intensificarea relaţiilor cu insula autoguvernată.

Aceste documente, care rar devin publice, sunt difuzate în plină escaladare a tensiunilor dintre Taiwan şi China, care consideră insula autoguvernată drept o "parte inalienabilă" a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a prelua controlul asupra acesteia.

Publicarea lor coincide şi cu incertitudinea privind angajamentul SUA faţă de apărarea insulei, mai ales după întâlnirea care a avut loc luna trecută la Beijing între preşedinţii Xi Jinping şi Donald Trump.

După această întâlnire, preşedintele american a descris vânzarea de arme către Taipei ca o "foarte bună carte de negociere" pentru Washington, a acuzat din nou Taiwanul că "fură" industria de semiconductori americană şi chiar a sugerat că China ar putea "prelua" insula odată ce el va părăsi Casa Albă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (1)

Mihai Drapciug   •   25 Iunie 2026   •   14:37

Dupa mine SUA trebuie indiferent de cine va fi la Casa Alba sa pastreze relatiile apropiate si f bune cu Taiwanul ca insula independenta natiune libera si nu ocupata de China.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close