Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Taylor Swift, VIDEO controversat. Denunţă masculinitatea toxică din industria muzicală

Giorgiana Croitoru / 29 feb 2020 / 02:00

Taylor Swift denunţă în noul ei videoclip masculinitatea toxică din industria muzicală.

Taylor Swift a debutat în calitate de regizoare odată cu lansarea de joi a videoclipului piesei sale ''The Man'', în care artista americană dă dovadă de umor incisiv şi apare deghizată într-un mascul-alfa, informează AFP.

Artista interpretează rolul unui bărbat odios 

 

Greu de recunoscut întrucât poartă barbă şi costume închise la culoare, artista pop interpretează rolul unui bărbat odios care obţine totuşi multe reuşite personale şi profesionale.

În una dintre scene, personajul masculin jucat de Taylor Swift practică "manspreading" - o depărtare exagerată a picioarelor în timp ce stă pe scaun într-o garnitură de metrou - în timp ce fumează un trabuc, fără să ţină cont de persoanele aşezate lângă el.

Mesajul piesei

 

"M-am săturat să alerg atât de repede / Mă întreb dacă aş ajunge mai repede dacă aş fi bărbat", cântă Taylor Swift în refrenul acestei piese.

La finalul single-ului, cântăreaţa de 30 de ani, care este şi regizoarea videoclipului, îşi întreabă personajul dacă ar putea încerca să fie "mai sexy" şi "mai simpatic", reluând astfel, în mod ironic, remarcile adeseori adresate femeilor din industria de divertisment.

Taylor Swift a profitat de acest clip, turnat pentru cântecul "The Man", extras de pe cel de-al şaptelea album al său, "Lover", pentru a-i ridiculiza pe managerii din industria muzicală, cu care îşi dispută începând din iunie 2019 drepturile de proprietate intelectuală asupra primelor sale cântece şi albume.

Videoclip controversat

 

Astfel, bărbatul interpretat de cântăreaţă urinează la un moment dat pe un zid pe care sunt scrise titlurile primelor sale şase albume. Alături, pe un panou poate fi citit mesajul următor: "Pierdute. Dacă le găsiţi, trimiteţi-le lui Taylor Swift". Un alt panou prezintă un simbol care interzice trotinetele electrice ("scooter" în limba engleză).

Este vorba despre o nouă aluzie la adresa magnatului muzical Scooter Braun, care deţine majoritatea înregistrărilor cu primele şase albume ale cântăreţei.

Totuşi, artista pop deţine drepturile asupra albumului "Lover" din 2019 şi a declarat că va reînregistra precedentele albume ale sale începând din noiembrie 2020, imediat după ce contractul ei cu o casă de discuri îi va permite acest lucru.

Alimentează bătălia pe care o duce pentru independenţa şi controlul imaginii sale

 

Videoclipul cântecului "The Man" alimentează bătălia tot mai publică pe care Taylor Swift o duce pentru independenţa şi controlul imaginii sale.

În ultimii ani, artista s-a exprimat pentru prima dată şi în chestiuni politice, anunţându-şi sprijinul pentru candidaţii democraţi din Tennessee în 2018 şi criticându-l pe preşedintele Donald Trump.

În "Miss Americana", recentul documentar difuzat de Netflix, vedeta pop afirmă că a fost sfătuită adeseori să evite subiectele politice, pentru a evita reacţiile negative în rândul unei părţi a publicului, citează Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy