Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Tăriceanu, sfaturi pentru Orban: Ce TREBUIE să facă Guvernul în pandemie

Călin Popescu Tăriceanu apreciază că "guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ia măsuri de prevenție mai degrabă decât de coerciție", în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei de coronavirus. 

"Mă enervează maximum mirarea asta falsă pe care o afișează guvernanții când se raportează creșteri ale numărului de infectați cu coronavirus. Oare la ce se așteptau ei după ce viața a revenit cât de cât la normal? În condițiile în care oamenii au început să circule cu transportul în comun, să se întâlnească cu alte persoane pe care nu le-au putut vedea în perioada de stare de urgență sau să călătorească, nu era de așteptat ca numărul să crească?! Sunt sute de mii de români care au fost surprinși în străinătate de măsurile de izolare și acum s-au întors acasă. Deci alte posibile surse de infectare.

În loc să se lamenteze și să dea vina pe alții, guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ia măsuri de prevenție mai degrabă decât de coerciție. Asta înseamnă să dea celor care au nevoie măști de protecție. Au instituit obligația de a purta măști în spații închise, dar nu au fost în stare să dea celor defavorizați măștile pe care sunt obligați să le dea", transmite liderul ALDE.

 

Tăriceanu: "Aplici Constituția, și nu legea bunului plac!"

 

"Asta înseamnă și să regândească campania de educare în valoare de sute de milioane de lei. E clar că doar îndemnul 'purtați masca' nu este suficient! Inspirați-vă de la campania care descurajează oamenii să fumeze și poate o să aveți și rezultate. Nu mai dați banii degeaba pe campanii plictisitoare!

Asta înseamnă și să testeze toți cetățenii care intră în România din zone roșii și să-i testeze prin sondaj pe cei din alte zone. Asta înseamnă și să dea ei un exemplu de comportament și să respecte ei primii propriile măsuri de protecție. Și după ce faci toate astea poți să aplici legea pentru cei care nu o respectă. Dar aplici legea și Constituția, și nu legea bunului plac!", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy