SUA vor un Brexit care încurajează stabilitatea insulei irlandeze, afirmă vicepreşedintele SUA Mike Pence la Dublin

SUA vor ca termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană să protejeze stabilitatea insulei irlandeze şi să respecte acordul de pace din 1998 privind Irlanda de Nord, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence, care a sosit luni seară într-o vizită de două zile în Republica Irlanda, transmite Reuters.

'Vom continua să lucrăm îndeaproape cu partenerii noştri din Irlanda şi Marea Britanie pentru a sprijini un plan de Brexit care încurajează stabilitatea şi, de asemenea, unul care menţine fundamentul solid construit de Acordul din Vinerea Mare', le-a declarat Pence reporterilor la sosirea pe aeroportul Shannon.

Mike Pence şi soţia sa Karen au fost salutaţi pe aeroport de vicepremierul şi ministrul de externe Simon Coveney, transmite Press Association. Vicepreşedintele american se va deplasa ulterior spre Doonbeg, unde preşedintele Donald Trump deţine un teren de golf şi unde familia Pence are legături istorice. Marţi, Mike Pence se va întâlni cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins, şi cu prim-ministrul Leo Varadkar la Dublin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel