Stelian Tănase pleacă de la Realitatea

tanase stelian dc
tanase stelian dc
Încă un nume important pleacă de la Realitatea TV. Jurnalistul și scriitorul Stelian Tănase pleacă de la Realitatea TV începând cu data de 1 noiembrie. Contactat de paginademedia.ro, Stelian Tănase a confirmat mutarea, dar nu a dat alte amănunte. Stelian Tănase realiza la Realitatea TV două producții: seria de documentare București, strict secret și Tănase și Dinescu. Documentarul a rulat la televiziunea de știri până la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce Tănase și Dinescu a fost pe post până în această vară. De asemenea, în ultima lună Stelian Tănase nu a fost prezent în studiourile Realitatea TV nici în calitate de invitat. În ultima perioadă, mai multe vedete au părăsit postul tv. Ultima plecare a fost a Mirelei Vașadi. Contactată de paginademedia.ro, Mirela Vașadi a confirmat plecarea fără a oferi amănunte despre motivele care au stat la baza deciziei. „Voi merge la Money TV, unde mă voi ocupa tot de știri”, a declarat Vașadi. În ultimul timp, de la Realitatea TV au plecat numeroşi prezentatori şi moderatori, printre care Paula Rusu, Adriana Nedelea sau Diana Enache. Iată mesajul Mirelei Vașadi: “Dragii mei, Este cea mai grea decizie în cei opt ani de Realitatea TV. A venit vremea să mă retrag. Am trăit împreună evenimente pline de emoție: au căzut guverne, au fost suspendați președinți de stat, au fost arestați politicieni și magistrați, ne-am luptat cu pixelul albastru, ne-am cutremurat ori ne-am inzăpezit. Nimic nu ne-a scăpat. Tocmai de aceea oamenii de la Realitatea se regăsesc în toate televiziunile din România. Vă mulțumesc tuturor că ați împărtășit cu mine, în toți acești ani de creștere, senzațiile de a fi în direct 8.848 de ore. Așa, cam cât Everestul Va imbratisez cu drag, Mirela Vasadi” În ultima lună, mai multe vedete ale posturi au decis să demisioneze. La începutul lunii, Mihai Tatulici a lăsat Realitatea TV și s-a alăturat, în calitate de project manager, proiectului Money.ro TV, deținut de Sorin Freciu. La sfârșitul lunii septembrie Diana Enache, realizatoarea Lifetime News a demisionat de la Realitatea TV pentru a merge la Pro TV, după cum paginademedia.ro a anunțat AICI. Săptămâna trecută alte două jurnaliste de pe sticlă au părăsit stația: Paula Rusu și Mirela Vașadi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel