Spaghete în sos cremos de ciuperci: rețeta care te salvează, când vrei să prepari o cină delicioasă

Spaghete în sos cremos de ciuperci - rețeta care te salvează, când vrei să prepari o cină delicioasă. Sursa - pixabay.com
Spaghete în sos cremos de ciuperci - rețeta care te salvează, când vrei să prepari o cină delicioasă. Sursa - pixabay.com

Cu un minim de produse, timp și efort în rezultat obțineți un preparat foarte gustos.

Dacă sunteți în pană de idei ce să pregătiți pentru masa de prânz sau cină, puteți încerca rețeta de  spaghete în sos cremos de ciuperci. 

Ingrediente:


spaghete - 350 grame,
ciuperci champignon - 500 grame,
smântână cu conținut scăzut de grăsimi - 200 ml,
sos de soia - 2 linguri,
usturoi - 1-2 căței, 
sare, piper negru măcinat - după gust.

 

Rețeta pas cu pas

 


Spălați ciupercile, tăiați-le felii și puneți-le într-o tigaie cu ulei de floarea soarelui.  Prăjiți ciupercile, la foc mediu, aproximativ 15 minute. În acest timp, lichidul trebuie să se evapore complet, iar ciupercile să fie ușor prăjite.

Pipote și inimi de pui, înăbușite în sos de smântână și roșii: o cină bestial de bună și sățioasă

După aceea, adăugați, în ciuperci, sosul de soia și smântâna. Se adaugă sare și piper după gust și se fierbe, la foc mediu, 2-3 minute. La final se adaugă usturoiul tocat, se amestecă și  se iau de pe foc.

Se fierb spaghetele în apă cu sare, apoi se scurg într-o strecurătoare. Lăsați puțină apă în care au fiert pastele, deoarece s-ar putea să aveți nevoie. Amestecați sosul de ciuperci  cu pastele fierbinți.

Ouă marinate: un preparat culinar incredibil din cel mai simplu produs din frigider

Dacă, după ce le-ați amestecat cu sosul, spaghetele sunt lipicioase, se adaugă cantitatea necesară din apa în care au fiert. Spaghetele trebuie să fie suficient de umede și mătăsoase. Spaghetele în sos cremos de ciuperci sunt gata. Poftă bună!

 

 

BONUS. Ai o conservă de ton în cămară? Prepară niște chifteluțe delicioase și sănătoase

 

Pregătiți niște chiftele din ovăz cu ton, delicioase și sănătoase. Rețetă este economică, deoarece conține puține ingrediente. 

Aceste chiftele pot fi prăjite în tigaie sau coapte în cuptor. Pot fi savurate singure sau alături de o salată delicioasă.  

Desigur, puteți adăuga și niște dressing picant pentru o notă specială de savoare. Te întrebi cum să faci chiftele din fulgi de ovăz și ton? Descoperiți toți pașii pe care trebuie să-i urmați.

 

Ingrediente de care ai nevoie:

 

1 cană fulgi de ovăz,

1 cană de apă sau lapte,

1 ou,

sare si piper după gust,

200 de grame de ton,

½ cană coriandru tocat,

1 praf de usturoi pudră,

ulei.

 

 

Rețeta pas cu pas

 

Pentru a face rețeta de chiftele din fulgi de ovăz cu ton, înmuiați, mai întâi, fulgii de ovăz într-o cană de apă sau lapte timp de cel puțin 1 oră. De asemenea, îi puteți lăsa peste noapte la frigider.

Când timpul a trecut, veți observa că fulgii de ovăz au absorbit o mare parte din lichid și s-au transformat într-o pastă. Adăugați un praf de sare, piper și usturoi pudră și amestecați.


Înghețată parfumată din pepene galben, excelentă în zilele toride de vară

Se adaugă și tonul din conservă, care trebuie scurs, coriandrul tocat și un ou. Toate ingredientele se amestecă bine. Ar trebui să obțineți un aluat gros.

Cu mâinile curate și unse cu puțin ulei, luați câte puțină compoziție și formați chiftelele. Aveți grijă să nu fie prea groase.

Chec din fulgi de ovăz și dovleac: un desert excelent pentru cei care țin la siluetă

Acum aveți două variante: fie le prăjiți în tigaie cu puțin ulei, pe ambele părți câte 2 minute, fie le coaceți în cuptor, la aproximativ 180°C, aproximativ 15 minute. Chiftele sunt gata. Le puteți servi alături de o salată salată proaspătă și dressing. Poftă bună!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel