Sondaj Alegeri Franța. Probleme pentru Fillon în scandalul de corupție

Aproape 70% dintre francezi vor ca republicanul Francois Fillon să renunțe la candidatura în alegerile prezidențiale, în contextul scandalului privind "slujba fictivă" a soției sale, conform unui sondaj făcut public joi, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Alain Juppe este considerat a fi cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe Francois Fillon în poziția de candidat al partidului de dreapta Republicanii în alegerile prezidențiale, conform sondajului Harris Interactive, realizat la comanda postului de radio francez RMC și a site-ului Atlantico.

Conform aceluiași sondaj, 29% dintre francezi sunt de părere că Republicanii ar câștiga dacă Fillon va fi candidat, în timp ce 57% consideră că partidul ar câștiga dacă ar fi reprezentat de un alt candidat. Sondajul a fost realizat online la 1 februarie, a adăugat Harris Interactive.

Fillon și-a acuzat miercuri oponenții din guvern că alimentează scandalul într-o încercare de a-i submina campania prezidențială, în contextul în care un nou sondaj a arătat că nu mai este favorit să câștige alegerile.

Acest sondaj, realizat de Institutul Elabe, a arătat că sprijinul pentru Marine Le Pen, președinta de extremă-dreapta a Frontului Național, este în creștere și că independentul centrist Emmanuel Macronare cele mai mare șanse să ajungă președinte, ocupând locul de favorit deținut de Fillon până săptămâna trecută.

Popularitatea lui Fillon a scăzut constant în sondaje, în contextul în care autoritățile franceze au inițiat săptămâna trecută o anchetă după ce publicația satirică Le Canard Enchaine a dezvăluit că soția fostului premier, Penelope Fillon, a fost remunerată cu jumătate de milion de euro din bani publici în calitate de asistentă parlamentară a soțului ei și a succesorului acestuia, fără a exista însă vreo dovadă că a și îndeplinit concret această funcție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel