Știrea PRETEXT a trecut granițele Ucrainei: Separatiștii proruși din Lugansk acuză că au fost ATACAȚI cu cruzime. Reacția Kievului

 Separatiștii proruși din Lugansk susțin că Forțele Armate ale Ucrainei au deschis focul. Kievul respinge acuzațiile / Foto:  Pixabay, de Defence-Imagery
Separatiștii proruși din Lugansk susțin că Forțele Armate ale Ucrainei au deschis focul. Kievul respinge acuzațiile / Foto: Pixabay, de Defence-Imagery

Separatiştii proruşi din Lugansk susţin că au fost atacaţi de forţele guvernamentale. Kievul respinge acuzaţia. 

UPDATE 2:

Cel puţin două persoane au fost rănite, iar altele sunt în stare de şoc în urma unui atac asupra unei grădiniţe din regiunea ucraineană Lugansk, anunţă autorităţile de la Kiev, atribuind atacul insurgenţilor separatişti proruşi, în timp ce rebelii acuză Ucraina de încălcarea armistiţiului, transmite Mediafax.

"Joi dimineaţă, forţele de ocupaţie ruse au deschis focul asupra localităţii Staniţia Luhanska, iar obuzele au lovit o grădiniţă în care erau copii. În urma atacului au fost rănite două educatoare", anunţă Comandamentul Forţelor Ucrainene, conform agenţiei Ukrinform. Autorităţile ucrainene susţin că insurgenţii separatişti proruşi au încălcat de nouă ori armistiţiul în ultimele 24 de ore.

În schimb, Ian Leşcenko, liderul grupului insurgent separatist din Lugansk, susţine că serviciile de securitate ucrainene încalcă armistiţiul.

"În ultimele 24 de ore, situaţia de pe linia de contact s-a agravat semnificativ. Adversarul, pe baza ordinelor directe primite de la conducerea politico-militară de la Kiev, încearcă să agraveze conflictul. Le cerem observatorilor internaţionali să ia act de acţiunile agresive ale militanţilor susţinuţi de Kiev şi să adopte măsuri imediate pentru împiedicarea vărsării de sânge în Donbas", a declarat Ian Leşcenko, potrivit agenţiei Tass.

Insurgenţii proruşi susţin că serviciile de securitate ucrainene au bombardat în cursul nopţii comunităţile Zolotoie-5, Sokolniki, Veselenkoye şi Nizhneye Lozovoye.

Kremlinul a anunţat miercuri că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că proiectul Dumei de Stat privind recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Lugansk şi Doneţk nu este în conformitate cu Acordul de la Minsk.

Administraţia de la Kiev şi insurgenţii separatişti proruşi se acuză reciproc în mod frecvent de încălcarea armistiţiului aflat în vigoare în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk. Bilanţul conflictului separatist izbucnit în 2014 în estul Ucrainei este de aproximativ 14.000 de morţi. Rusia este acuzată că le oferă susţinere insurgenţilor separatişti proruşi, dar Administraţia de la Moscova respinge acuzaţiile.

UPDATE 1:

Reprezentanții Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) relatează despre apariția unor incidente de-a lungul liniei de de demarcație dintre regiunea controlată de rebelii sprijiniți de Rusia și teritoriile unde se află forțele guvernamentale, transmite Mediafax.

O sursă diplomatică a confirmat pentru Reuters că în zonă au fost mai multe bombardamente. Incidentele au avut loc joi, dar nu este clar cine le-a provocat.

Atacurile din estul Ucrainei alimentează teoriile potrivit cărora rușii caută un pretext pentru a declanșa intervenția militară. Așa cum s-a întâmplat și înainte de invadarea Peninsulei Crimeea, președintele Rusiei Vladimir Putin a vorbit despre un „genocid” în estul separatist prorus al Ucrainei.

Știrea inițială:

Separatiştii din estul Ucrainei, care sunt sprijiniţi de Rusia, susțin că forţele guvernamentale ucrainene au deschis focul, pe teritoriul controlat de ei, de patru ori în ultimele 24 de ore, acuzaţia fiind însă respinsă de Kiev, informează Agerpres, citând Reuters. Rebelii proruşi au adăugat că în prezent încearcă să stabilească dacă există eventuale victime.

Acuzaţia a fost făcută într-o declaraţie emisă de reprezentanţi ai autoproclamatei 'Republici Populare Lugansk'. Documentul menţionează că forţele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi o mitralieră în patru incidente separate înregistrate joi.

Forţele armate ale Ucrainei au încălcat cu cruzime regimul de încetare a focului, utilizând armament greu care, conform Acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retras, arată declaraţia respectivă.

Armata ucraineană respinge acuzațiile



Armata ucraineană a respins acuzaţia rebelilor proruşi, susţinând că de fapt aceştia sunt cei care încalcă încetarea focului. În pofida faptului că asupra poziţiilor noastre s-a tras cu arme interzise, printre care artilerie de calibrul 122 mm, trupele ucrainene nu au deschis focul drept ripostă, a declarat telefonic, pentru Reuters, un ofiţer de presă al forţelor militare ucrainene.

Deocamdată nu este clar cât de grave au fost incidentele şi nu există o reacţie din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), for care monitorizează situaţia din estul Ucrainei, dar care şi-a retras unii observatori din zonă în ultimele zile.

Asemenea incidente au fost numeroase în ultimii opt ani, dar cel mai recent dintre ele intervine după ce Rusia a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană şi cere ca NATO să se angajeze că nu va accepta Ucraina ca stat membru.

Occidentul a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă aceasta atacă Ucraina, dar Moscova neagă că are vreo intenţie de acest fel. Anterior în această lună, serviciile de informaţii ale SUA au afirmat că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru a invada Ucraina, de exemplu prin producerea unor înregistrări video propagandistice care ar arăta un atac înscenat.

Bogdan Chirieac: Știrea PRETEXT pentru invazie

Reamintim că anterior, analistul politic Bogdan Chirieac, a vorbit despre situația din Donbas care ar putea reprezenta pretextul care ar justifica, în viziunea rusă, invazia trupelor lui Vladimir Putin în Ucraina. 

 ”Este știrea care ar putea să înceapă conflictul, un pretext pentru invazie” a punctat Bogdan Chirieac. El afirmă că ”invazia rusească ar fi un dezastru pentru Rusia și pentru Putin.” Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel