Valentina Aldea și femeia care a bătut-o cu ranga au făcut declarații de presă la ieșirea din sala de judecată.
Femeia care a bătut-o cu ranga pe senatoarea Valentina Aldea, Oana Ungureanu, a susținut joi, când a ajuns la instanță, că aceasta are o relație de mai mult timp cu soțul său.
Oana Ungureanu nu contestă măsurile luate împotriva ei și nici nu le va contesta. De asemenea, a precizat că, atunci când a atacat-o pe Valentina Aldea, a acționat în legitimă apărare.
„Doamne ferește! Soția este și-atât. Cum să spunem dacă este sau nu îndreptățită”, a spus Oana Ungureanu când a fost întrebată dacă se simte îndreptățită să o atace.
La rândul ei, Valentina Aldea, senator POT, a precizat că este o victimă și că nu a amenințat-o niciodată pe Oana Ungureanu. Ea a adăugat că nu are legătură cu soțul acesteia.
„Se pare că am fost o victimă și mai departe lăsăm instanța să decidă”, a zis Valentina Aldea.
„Suntem prieteni și-atât. Nu am lezat familia nimănui. Bănuiesc că tot această persoană a încercat să mă denigreze în acel scandal cu videochat-ul. Țin să spun public că nu sunt eu acea persoană”, a mai spus senatoarea.
Săptămâna trecută, Valentina Aldea, senatoare POT, a fost atacată cu ranga de către Oana Ungureanu, după ce aceasta a aflat că s-ar iubi cu soțul său, aflat în proces de divorț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News