Mai mulți jurnaliști acreditați la Jocurile Olimpice de la Soci au împărtășit pe Twitter experiențele hilare din hotelurile în care au fost cazați. Oficialii ruși susțin că plângerile jurnaliștilor sunt exagerate și se bazează în susținerea afirmațiilor pe camerele de supraveghere… chiar și de la duș. Declarația oficialilor a atras proteste din cauza nerespectării intimității oaspeților.
Unii ziarişti care au sosit la Soci au descris pe reţelele de socializare, precum Twitter, condiţiile "îngrozitoare" de cazare din acest oraş. Hotelurile sunt încă în construcţie. Apa, dacă chiar curge, nu este potabilă. Un fotograf german a declarat pentru AP, weekendul trecut, că în perimetrul hotelului său circulă câini vagabonzi, iar muncitorii încă umblă prin camerele din hotel.
"Avem sisteme de supraveghere video în hoteluri care ne arată oameni care se duc să facă duş şi rotesc robinetul pentru a porni apa caldă (...)", a declarat viceprim-ministrul Dmitri Kozak, care este responsabil de pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Soci, scrie mashable.com.
După ce reacțiile din Occident nu au întârziat să apară, purtătorul de cuvânt al lui Dmitri Kozak a spus că nu există supraveghere video în camerele de hotel în care sunt cazaţi oaspeţii şi nici în băile acestora, precizând că echipamentele de supraveghere video au fost folosite în timpul lucrărilor de construcţie a hotelurilor şi în timpul pregătirii acestora pentru primirea oaspeţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu