EXCLUSIV  România - absorbție fonduri europene. "MANIPULARE grosolană"

Alexandru Cumpănașu, preşedinte al AID, a fost invitat la interviurile DC News unde a vorbit despre România și absorbția fondurilor europene.  

"Se vehiculează foarte mult că nu am absorbit fonduri europene din cauza Uniunii Europene cu condiționalități ex-ante și cu altele. Auzim mereu: 'Comisia face, Comisia spune, Comisia impune. Domnule, Comisia este și ea o instituție. Tu trebuie să te bați pentru interesul țării tale. Scuza politicienilor români sau a administrației românești în fața unor impuneri ale Comisiei este inacceptabilă. Polonia cum a putut să absoarbă banii și să spună: 'ok, vreau o corecție finală'? În schimb, la noi este altfel. O spun cu tot respectul față de miniștri: cum venea câte un ministru nou și mai ales pe vechile mandate, primul lucru pe care îl făcea era să se dea în gât la Bruxelles. Adică prima grija era să spună ce a făcut rău cel care a fost înainte. Eu sunt de acord că trebuie sancționați (n.r. - cei care au furat), dar la un moment dat te gândești că trebuie să-ți aduci bani în țară", a zis Alexandru Cumpănașu.

Jurnalistul Val Vâlcu a spus că grupurile active ale societății apreciază aceste lucruri.

[citeste si]

"Este o manipulare grosolană. Și eu mă bucur să avem corectitudine în absorbția fondurilor europene, dar nu mă bucur atunci când Comisia vine și îmi spune: 'fă aia, aia, aia'. Foarte bine, dar la Germania de ce nu avem aceleași reguli? Germania face afaceri cu Rusia și nu mai este considerat ajutor de stat. Sau cum Germania face afaceri cu China și nu mai este considerat ajutor de stat? Sunt niște lucruri pe care aș vrea să mi le explic și eu. De aceea am spus că este manipulare. Una este să faci lucrurile corect și legal - de acord cu cei care susțin aceste lucruri în stradă, dar ei trebuie să vadă și altceva", a adăugat Alexandru Cumpănașu la interviurile DC News Live.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel