Localnicii din satul Rachelu, județul Tulcea, au descoperit resturi de dronă într-un lan de rapiță, dispozitiv care a avut explozibil, ulterior detonat controlat de specialiștii MApN.
UPDATE: Ministerul Apărării Naţionale informează că a fost anunţat luni că în zona localităţii Rachelu, comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea, a fost semnalată prin apel la Serviciul 112 de către un localnic existenţa unor fragmente de dronă.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marţi, Agerpres, echipe specializate ale Ministerului şi ale altor instituţii din domeniul securităţii şi apărării naţionale au ajuns la faţa locului şi au intervenit conform procedurilor, evaluând riscurile şi securizând perimetrul.
„În urma evaluării situaţiei, aceştia au confirmat prezenţa unei încărcături explozive. Încărcătura a fost detonată controlat, la faţa locului, în dimineaţa zilei de marţi, într-un loc special amenajat, de o echipă de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale, cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute pentru aceste situaţii şi în deplină siguranţă pentru cetăţeni şi pentru specialiştii care au efectuat operaţiunea”, se precizează în comunicat.
Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Datele preliminare rezultate în urma evaluărilor efectuate de specialişti indică faptul că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federaţia Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare şi adaptare a apărării aeriene adoptate după incidentele grave de la Galaţi, menţionează MApN.
Conform comunicatului, de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra unor obiective aflate în proximitatea frontierei cu România.
„În acest context, au fost semnalate 29 de pătrunderi neautorizate ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional şi au fost identificate, în aproximativ 50 de situaţii, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României. Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontierei, iar, ca măsură de protecţie şi monitorizare a spaţiului aerian, aeronavele aflate în serviciul de poliţie aeriană au fost ridicate în 26 de situaţii. Tot în acest an au fost înregistrate 15 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spaţiul aerian naţional şi au fost identificate, în 14 situaţii, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României”, precizează Ministerul.
Știre inițială
Localnicii din satul Rachelu, județul Tulcea, au găsit pe 29 iunie resturi de dronă într-un lan de rapiță. Potrivit unor surse ziuadeconstanța, ulterior a fost confirmată existența unei încărcături explozive.
Drona detonată de specialiștii MApN
Drona a fost detonată controlat în această dimineață, 30 iunie, într-o zonă special amenajată, de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Proveniența aparatului
Resturile de dronă ar putea avea legătură cu incidentele raportate în luna iunie, când, în noaptea de 13 spre 14, au avut loc atacuri cu drone lansate de Federația Rusă asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.
Potrivit MApN, în acel interval două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene, aflate în serviciul de poliție aeriană la Baza 57 Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol la ora 00:10 pentru monitorizarea situației aeriene, după detectarea unui grup de ținte aeriene la aproximativ 12 km est de Vâlcove.
Tot atunci, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fiind dispuse măsuri de alertare a populației din nordul județului Tulcea. Un mesaj RO-ALERT a fost transmis la ora 00:02. Alerta aeriană a fost ridicată la ora 01:11.

